Iarna aceea era foarte friguroasa; fara zapada, dar cu un vânt subtire, inghetat. Toti detinutii inchisorii fusesera scosi in careu, lipiti de zidurile curtii interioare patratice. In mijlocul curtii, un detinut complet gol; un gardian il lovea ritmic cu un par strigând: „Joaca bine, mos Martine/Ca-ti dau pâine cu masline“. O diformitate capatata in copilarie, in urma unui accident, te putea determina, cu o nuanta pronuntata de morbiditate, sa-l compari cu un urs. Spectatorii, si ei detinuti politici, nu râdeau, asa cum ar fi vrut gardianul; ceea ce-l enerva si-l facea sa-l loveasca si mai tare. Bruta era un ucigas celebru la vremea lui, care-si omorâse ambii parinti, dizolvându-i apoi in soda caustica. Cel batut era un universitar, intors nu de multa vreme de la Paris cu un doctorat in matematici, obtinut sub conducerea unui mare matematician al vremii, Gaston Darboux.
Nou-instalata conducere comunista dorea sa scape de partidele democrate, pentru a putea desfasura nestingherita distrugerea elitelor românesti. Pentru PNL si PNT avea un plan bine pus la punct, care le-a reusit; macar pentru o debila justificare trebuia cautate sau inventate motive. Ramasese partidul lui Titel Petrescu.
La intoarcerea in tara, dupa obtinerea doctoratului, tânarul asistent universitar Eugen V.Dobrescu este rugat de un compatriot rezident in Paris sa duca o scrisoare lui Titel Petrescu. Cu amabilitatea care l-a caracterizat totdeauna a acceptat; nu-si putea imagina ca acel compatriot era un agent al serviciilor secrete comuniste. Ajuns in tara este imediat arestat; pe baza scrisorii, sunt arestati si Titel Petrescu, si principalii sai colaboratori. Declarati dusmani ai poporului si vânduti imperialismului, sunt condamnati pe viata.
Dupa mai bine de sapte ani, Eugen V. Dobrescu este gratiat. I se ofera o slujba de ajutor de macelar, pentru care, evident, aveai nevoie de un doctorat. Staruintele unor mari matematicieni români, in special a lui Miron Nicolescu, dau roade. Eugen Dobrescu este reincadrat in invatamântul superior, la Universitatea din Petrosani. Apoi, o data cu infiintarea Universitatii din Craiova, vine aici, ca sef al Catedrei de Analiza Matematica, care va fi nucleul scolii de matematica craiovene. A condus catedra cu discretie, cu multa intelegere pentru oameni, cu eleganta si politete ireprosabila; ceea ce nu i-a impiedecat pe unii care-i datorau mult sa-l jigneasca si sa-l atace tot timpul.
Cu putin inainte de pensionare, i s-a retras functia de sef de catedra, fiindca nu era membru de partid. N-a mai trait mult dupa iesirea la pensie; a murit cu aceeasi discretie care l-a caracterizat totdeauna, aproape uitat de toti. Sotia, care o viata intreaga a stat lânga el, a hotarât sa-l urmeze dincolo; si doar dupa câteva luni a plecat sa-l intâlneasca.
Rog stimatii cititori sa ma scuze ca in loc sa vorbesc despre fantosele politice, cu creier mic si buzunare mari, am preferat sa vorbesc despre un om adevarat. Despre un destin tragic ca si cel a mii si mii de români. Dintre care multi au fost constrânsi sa plece sus, pentru totdeauna. Au facut-o cu speranta unei vieti mai bune in viitor pentru cei ramasi. Viitor care mereu ne este anulat.
Comemoram zilele acestea un numar de ani de când domnul Dobrescu a plecat. Rog pe cei ce l-au cunoscut si apreciat sa adauge acestei note, la comentarii, câteva gânduri. Poate nea Puiu le va citi si se va bucura.
