Mario Vargas Llosa are un excelent roman care se numeste „Istoria lui Mayta“, unde descrie povestea unui partid trotkist din Peru. Cea mai mare problema a partidului respectiv nu este lupta cu comunistii de orientare stalinista sau cu politia care ii haituieste. Sunt ocupati sa se dea afara unii pe altii din partid. Iar sub pretextul apararii „Partidului“ se ascund cele mai meschine dusmanii personale si gelozii amoroase, surprinse magistral de Llosa.
Mi-am adus aminte de romanul acesta când l-am vazut pe Ludovic Orban la Realitatea TV discutând cu exclusul Cristian Boureanu si cu fostul senator Radu F. Alexandru. Acesta din urma i-a trimis presedintelui Tariceanu o scrisoare deschisa in care critica excluderile din partid. Boureanu isi apara dreptul de a critica la rândul sau conducerea. Moderatorul emisiunii intreba insistent daca a-l vorbi de rau pe Tariceanu e mai grav decât a dona bani adversarului politic, cum a facut Dinu Patriciu. In fata acestui torent de argumente, Orban incerca glumite ieftine si din când in când pronunta grav-sforaitor: Partidul. Partidul se simte atacat. Partidul nu mai suporta. Avea o mimica de preot care tocmai a intrat pe fir cu Sfântul Duh. Orban comunica subliminal cu „Partidul“.
La o analiza rece, criza actuala din PNL e destul de simplu de explicat. Tariceanu si grupul din jurul sau nu au prea multe de oferit. Seful de partid nici nu este un strateg innascut (ca Stoica), nici nu e popular in sondaje (ca Stolojan), iar partidul scade in preferintele electoratului D.A., devansat incet si sigur de PD, care dispune de locomotiva electorala Basescu. Solutia aplicata de Tariceanu e clasica: intarirea disciplinei interne si exagerarea pericolelor externe. Basescu e dusmanul. Cine nu se lupta cu Basescu e tradator. Cine critica conducerea trebuie excomunicat. Partidul pierde, Tariceanu câstiga timp.
Un partid atât de greu adunat din diverse factiuni risca sa se imprastie din nou. Dar cel mai grav e ca, atunci când disciplina devine obsesie, oamenii cu personalitate sunt primii vizati. Nu intâmplator cel mai luminat comunist român, Lucretiu Patrascanu, a cazut victima unei conjuratii a colegilor sai mai putin inzestrati intelectual. De atunci, PCR a fost un partid condus de brute ca Dej si Ceausescu.
PNL scapa de Stolojan si Stoica, de tineri indrazneti ca Boureanu si Turcan. Ramân mediocritati ca Orban si tinerii din jurul lui Tariceanu (mai stiti vreun nume in afara de Bogdan Olteanu?). Oameni care nu se remarca prin nimic, decât prin credinta oarba fata de „Partid“.
