20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiStiinta, haremul lui Mititelu!

Stiinta, haremul lui Mititelu!

N-am cuvinte pentru situatia jalnica, dureroasa in care a ajuns Universitatea, echipa umilita de cine vrea si de cine nu vrea. De câteva saptamâni tot scriu in acest colt de pagina despre realitatea de la Stiinta, mai precis despre erorile si minciunile debitate de „conducatorul iubit“, Mititelu, urmat de ceva vreme de iesirile lui Geolgau. Sunt convins ca dupa ce Mititelu il va pune pe liber si pe Geolgau, fostul meu coechipier o sa povesteasca multe despre acest personaj care inca este asa-zis finantator al echipei-fanion. Cine stie, poate ca Geolgau, in povestile lui frumos spuse peste ani, o sa ne abureasca despre faptul ca a avut vreo clauza contractuala prin care Mititelu l-a obligat pe el sa laude lotul „valoros“ al Universitatii si sa-i tina isonul cum ca putem sa ne calificam in Cupele Europene, bla-bla-bla. Ceea ce nu prea inteleg este faptul ca multi suporteri au crezut toate aburelile lui Mititelu, iar unii cred in toate scuzele pe care Geol-gau le tot dicteaza unor reprezentanti ai presei. Toti de la club incearca sa pacaleasca si pe unii suporteri naivi ca ei n-ar fi vinovati, ca altii vor raul Craiovei. Uitati-va, domnilor, in clasament: locul 16, retrogradabil! Trist este si altceva, anume ca acest club a ajuns un fel de harem al lui Mititelu! Tin sa precizez ca nu vreau sa jignesc cumva pe jucatori sau pe angajatii lui Mititelu, dar cam asa se vede din afara activitatea pe care o dirijeaza el. Au fost astfel atrasi in cursa multi mari fotbalisti din echipa noastra de aur, „Craiova Maxima“. Ce puteau face antrenorii Costica Stefanescu si Nae Ungureanu cu un lot subtire, inca fragil din multe puncte de vedere? Cum puteam sa ne calificam in Cupele Europene cu un asemenea lot? Ba mai mult, Mititelu facea declaratii si mai tari: „Ne batem chiar la titlu!“. Când cineva incerca sa-l trezeasca la realitate, imediat era taxat dusmanul Universitatii! Cred ca Mititelu si Geol-gau au reusit in ultimele doua luni sa compromita intr-un fel numele unor fosti mari internationali craioveni, folosindu-se de capitalul de imagine si popularitate pe care-l au Stefanescu si Ungureanu. Personal, sunt surprins ca fostii mei coechipieri, oameni cu o personalitate puternica, au tacut si s-au complacut intr-o anume situatie. Inteleg ca poate au fost aiuriti de ceva verzisori, dar alte pretentii are lumea de la oameni care au scris istorie in fotbalul românesc! In afara de faptul ca s-a folosit de imaginea unor jucatori din „Craiova Maxima“, cuplul Mititelu – Geolgau a reusit, indirect, sa anuleze si reeditarea semifinalei Universitatea – Benfica. Acel meci ar fi urmat sa se desfasoare de „Zilele Craiovei“, adica trebuia tratat ca o sarbatoare a Baniei, asa cum bine a declarat Ilie Balaci. Iar Geolgau, portavocea lui Mititelu, s-a bagat singur in seama, facând declaratii fara sens despre o sarbatoare a orasului, oras care l-a scos din anonimat si l-a facut mare. As fi curios sa aflu daca a vorbit si in numele celorlalti coechipieri, momentan angajati la Mititelu. In asemenea imprejurari se vad caracterele…


Situatia Universitatii Craiova este foarte ingrijoratoare. Numirea lui Fane Stoica antrenor principal nu poate redresa peste noapte situatia decât daca va fi insotita si de completarea lotului, si de o organizare profesionista a clubului, desi este destul de târziu. Am inteles din unele declaratii ale „conducatorului iubit“ ca in Craiova ar exista vreo trei tabere care l-ar vrea pe Mititelu dat jos. Pai, ce sa-ti ia?!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII