Dintre toate partidele, singurul in care se mai intâmpla ceva este PNL. La PSD, liniste totala, se „inregistreaza“. Social-democratii, obositi de lupte interne dupa eliminarea lui Nastase, sunt la odihna, in stand-by. Pâna la congres si-au propus sa nu iasa cu nimic. Conflictele intre grupuri, factiuni, lideri se consuma la rece, in culise. In presa nu transpare nimic. Geoana paseste ingereste peste partid, nederanjat de dizidente, polemici si rivalitati. Pâna si zarva iscata la congres, când Iliescu nu a câstigat fotoliul de lider, s-a stins. „Polul social“ a intrat deja in istorie, desi s-ar putea ca la toamna sa mai auzim ceva despre el. La PD, se vede ca in cimitir. Nimeni nu misca in front. Toata lumea e disciplinata in jurul marelui cârmaci Basescu. Nici o parere proprie, nici o initiativa, nici o adiere, nimic. Daca unul ar indrazni sa iasa in evidenta, ar fi zburat in 24 de ore. Cosmin Gusa stie asta mai bine, a fost exclus, fara multe mofturi, când a zis ceva de Basescu. Ceilalti lideri pedisti au vazut cum devine cazul, ca presedintele de la Cotroceni nu glumeste, si, tematori, stau smirna. Cam asa e situatia si la PRM. Vadim Tudor controleaza strict totul. Anturajul i se supune neconditionat. Cine a indraznit sa aiba alte pareri a fost dat afara, porcait suburban in conferinte de presa de catre sef. Pretul politic a fost pierderea unui numar de parlamentari si filiale. Dar nu conteaza, partidul este Vadim Tudor. PC nu conteaza, este sub 2% in sondaje, desi e in guvern, are un trust media la dispozitie. Acolo numai ce zice Voiculescu are greutate de acum 15 ani, când s-a infiintat partidul, si pâna azi. Cum e vorba de bani, iar partidul e mic, dizidentele, dezbaterile se exclud din start.
Numai la liberali se intâmpla ceva in partid. Diversi protagonisti PNL il ataca pe liderul lor fara sa sufere nimic. Ba sunt prezenti in mass-media mai mult decât Tariceanu & Co. Boureanu, Stolojan, Mona Musca, Raluca Turcan etc. sunt prezente mai active pe micul ecran decât Teodor Melescanu, Puiu Hasotti si ceilalti. Liberalii au experiente destul de intense cu privire la aceste polemici inca din 1990, când se inregistra prima fractura, intre batrânul Câmpeanu, seful partidului atunci, si tinerii liberali Rusu, Tariceanu, Patriciu, Chiliman, Boroianu etc. A urmat o istorie de reunificari, rupturi, scandaluri, certuri, polemici in public fara sfârsit. Asta a facut din PNL un partid viu, in care fiecare spune ce doreste, ia ce atitudine vrea. Un partid de individualitati, care tin sa isi spuna parerea. Aici nu se pedepseste daca iesi in public si il vorbesti de rau pe Tariceanu de exemplu. Ceva ordine s-a mai facut odata cu sosirea – intr-un moment foarte greu pentru liberali – a lui Stolojan. El, adus cu mari eforturi sa salveze partidul, si-a impus echipa lui si a intronat disciplina. Nimeni nu a indraznit sa il critice public cât a fost presedinte PNL. Indraznetul stia ca Stolojan nu admite asa ceva. In câteva ceasuri respectivul ar fi plecat din partid. PNL a parut atunci mai curând o companie de asigurari, o banca, si mai putin un partid liberal. A urmat alianta cu PD, aflat si el in mare criza, gata sa fie sfâsiat de PSD, si succesul electoral.
Acum in PNL iar se agita apele. Cei nemultumiti din diferite motive, politice, dar mai ales nepolitice, au iesit din rânduri. Au abordat acelasi limbaj „anti“ vizavi de partid, la fel ca PSD si PRM, adica opozitia. Si mai ales imprumuta atitudinea lui Basescu, care nu oboseste o clipa sa atace PNL. Se tem ei de ceva pentru asta? Desi il acuza de stalinism (vezi ultimul interviu dat de Valeriu Stoica), de intoleranta, ei se pot exprima liber. Asta pentru ca acelasi Tariceanu nu indrazneste sa rupa mâta si sa-i excluda. Dar poate asta e farmecul PNL. Ca e un partid adevarat, mai aproape de Occident decât oricare alt partid, si nu un pluton de clienti politici, disciplinati. Poate printre liberali mai sunt destui naivi. Nu stiu unde se va ajunge, dar, undeva, cineva va plati electoral.
