Nu ma numar printre cei care-l simpatizeaza pe actualul proprietar al Universitatii. N-as avea cum. Stilul lui, in care se amesteca bolovanos vise irealizabile, minciuni si gesturi de o violenta inacceptabila, nu poate prinde decât, eventual, la cei care-l slujesc. La urma-urmei insa, fiecare e liber sa fie sau sa pretinda ce vrea. Personal, ma desparte de el un proces de calomnie in care, neputându-si demonstra aberatiile, are de platit peste o suta de milioane de lei vechi. Plus o condamnare penala pe care o va duce in spinare multa vreme.
Toate astea nu ma impiedica sa scriu, am mai facut-o, ca Mititelu are si parti bune. Si-a dorit sa preia echipa si iata ca a reusit. Cu ce pret, vom vedea când se va trage linia. S-a bagat la greu si, cel putin deocamdata, i-a iesit. Drumul de la copilul trist din Boovenii Doljului pâna la, macar pe moment, salvatorul Craiovei merita atentie. Nu cred in balivernele despre Liga Campionilor, despre lupta cu Bucurestiul, despre cele cinci milioane de euro vânturate de PSV Eindhoven pentru „micul Balaci“, despre câte si mai câte… Dupa cum sunt convins ca nu sunt multi suporteri pacaliti cu vorbe goale. Ar fi trist sa va mai lasati pacaliti atât de usor in anturajul unei echipe care in ultimii ani, destul de multi, exact din asta a trait: din vorbe si iluzii.
Când Adrian Mititelu isi da ochii peste cap si ochelarii peste frunte, s-ar putea sa para interesant. Dar s-ar putea sa nu fie de ajuns. Vom vedea. Oricum, omul si-a riscat averea, viitorul si ceva pe deasupra pentru a reusi sa spele rusinea. Din ce motive a facut-o, iarasi vom vedea. Dar pentru toate aceste lucruri el merita, macar acum, apreciere. De injuraturi a avut parte dintotdeauna si, in mod cert, va mai avea.
Pe de alta parte, in zilele care s-au scurs de la meciul cu Vâlcea pâna alaltaieri, când s-a judecat apelul Astrei, numai in locul lui Mititelu sa nu fi fost! In 90 de minute, el trecuse din postura de salvator al Craiovei in aceea a unui jucator la pocher care a mizat toti banii, are in mâna doi septari si anunta cu voce tare: „Plus nevasta!“. Reactia lui de la finalul acelui 1-1 de sâmbata nu trebuie condamnata. E de inteles. Reactia. E de neinteles, ba inca strigator la cer, felul in care Universitatea Craiova si Adrian Mititelu ajunsesera din nou in situatia sa stea la mâna „organelor“ de la Bucuresti.
In mod normal, când ti se intâmpla una ca asta ar trebui sa tai in carne vie. Cum ar veni, Mititelu a tremurat pe nervii si pe banii lui. De fapt, pe prostia sau, sa fim eleganti, pe amatorismul unora. Nu poti sa ai 11 puncte avans si, in doua-trei etape, sa te apuce frigurile. Dar atunci când treci prin asa ceva trebuie sa te odihnesti un pic si apoi sa te intrebi: esti prea fraier sau prea baiat bun?
Am mai spus-o: ca sa mearga cu fruntea sus la anul in „A“, Craiova ar avea nevoie cam de inca o echipa. Dupa patania ultimelor zile devine limpede alt aspect: Craiova are nevoie de conducatori adevarati. Cu „Triada“ de azi risti sa iei gripa chiar pe canicula, cum s-a si intâmplat. Un baiat elegant, dar prea cuminte, plus un fost fotbalist destoinic, dar prea agitat, nu sunt de ajuns. A, cica mai e si un fost ziarist, pe care lumea dura si pretentioasa a presei centrale l-a azvârlit nicaieri, dar complexatul asta nu se pune. N-a invins la viata lui nici macar o musca.
