Consumul excesiv de stiri din presa poate dauna grav sanatatii mintale. Avalansa de evenimente tragice, comice sau ridicole, descrise si interpretate in mod variat, ridica probleme de inteligibilitate, dirijându-ne spre analize, speculatii si cautarea vinovatilor si a motivelor. Ceea ce poate facilita o astfel de incercare este faptul ca unele ziare si unii ziaristi si-au fixat, cu obiectivitate si impartialitate, persoanele si formatiile pe care sa le critice continuu; cei neluati in seama capata astfel, implicit, certificat de buna purtare.
Este absolut necesar si chiar obligatoriu ca presa sa reliefeze si sa prezinte evenimentele importante, in special cele cu impact negativ, si sa identifice eventualii responsabili. Si, din pacate, in ultima vreme, necazurile, nenorocirile nu ne-au ocolit deloc; ba dimpotriva. Dar sa vorbim incontinuu, pe toate canalele, numai despre aceste nenorociri, reale si dureroase de altfel, amplificându-le excesiv, nu mi se pare un lucru benefic; ba din contra. Uneori, ai impresia unei actiuni premeditate. Pe de o parte, se urmareste utilizarea necazurilor si nenorocirilor oamenilor sarmani in scopul dobândirii unui capital politic. Ceea ce este scârbos. In al doilea rând, fini psihologi, cei care procedeaza astfel stiu ca nereusitele permanente in realizarea unor gestionari eficiente ale situatiilor de criza vor sensibiliza una din trasaturile fundamentale ale românilor: fatalismul. Fatalismul românesc nu trebuie interpretat ca o lasitate, ca o dezertare, ca o indiferenta fata de realitati, ci ca o supunere in fata vointei divine. „Asa a vrut Dumnezeu“. Si nimic si nimeni nu se poate opune vointei Domnului. Si atunci la ce bun sa mai speram, sa mai luptam, sa-i mai criticam pe unii sau pe altii. Si in stabilirea culpabilitatilor, uneori apar concluzii cel putin discutabile. Ca de pilda in cazul nepoatei aduse de matusa in Senat. Fapta este de apreciat, nu de blamat. Preocupata de intinerirea clasei politice, doamna senator a vrut s-o familiarizeze pe nepoata cu viitorul ei loc de munca; pentru ca, daca se va mentine votul pe liste, precis va ajunge aici. Iar fapta nepoatei de a parasi cladirea Senatului pe usa unui WC este profund patriotica; ea a indicat calea pe care ar trebui s-o urmeze mai toti senatorii. Dar cel mai mult m-a intrigat culpabilizarea globala a poporului român, considerat de unii principalul vinovat de situatia actuala. Românii sunt smecheri, superficiali, lenesi, ostili normelor elementare de igiena si civilizatie. Deci tot amarâtul e vinovat, considera sleahta flamânda de putere, cocotata pe spinarea a milioane de români, flamânzi de-adevaratelea. Ca nu este asa o dovedesc marile valori ale României, care nu numai ca s-au integrat in civilizatia occidentala, dar chiar au contribuit la dezvoltarea ei. Si in zilele noastre, milioanele de emigranti n-au manifestat elemente de barbarie, si s-au integrat total si rapid civilizatiilor tarilor de adoptie. Asta fiindca au gasit acolo un cadru adecvat social, institutional si juridic. Ceea ce la noi nu se intâmpla si nici nu se va intâmpla asa curând. Românii nici nu stiu prea bine ce vor, ce modele sa urmeze si nici ce-ar trebui sa faca. Si nu e numai vina lor. E drept, avem si noi falitii nostri; dar si Franta are falitii ei, si Germania are falitii ei. Nu-i asa, nene Iancule?
Acum traim intens spectacolul gripei aviare. Autoritatile sunt in impas. Masurile dure, dar necesare, stârnesc proteste si critici. Daca astfel de masuri ar fi relaxate si molima s-ar extinde, masurile luate in aceasta problema sunt normale si peste tot folosite. Dar daca de multe ori ele au fost aplicate anapoda de niste imbecili, a cui e vina? Imbecilii ramân imbecili in orice guvernare; si se pare ca ei sunt de mult in functiile respective, ceea ce le-a amplificat imbecilitatea. Iar criminalii tembeli de la Codlea, produs al privatizarilor inteligente facute in trecutul apropiat, n-au culoare politica. Fapta lor, ca si continuarea altor fapte de coruptie, reliefeaza o realitate evidenta. Multi comit fapte in afara legilor fiindca sunt convinsi din multiplele exemple ca justitia manifesta clementa umanitara si suspecta in mai toate faptele de coruptie pe care le-a judecat. Numai când justitia va functiona normal (nu perfect, fiindca asta nu se poate), atunci va putea incepe reforma clasei politice si administrative, caci incompatibilitatea unora de a ocupa functii inalte va fi dovedita in mod legal. Pâna atunci, sa ne multumim cu putin si sa apreciem eventualii pasi mici spre inainte. Imi amintesc un mic poem dintr-o carte pentru copii, pe care-l citez din memorie, deci posibil nu total corect. „Sa durezi o poiana s-ar cere/ Un trifoi, o albina, si-un pic de visare/ Dar si cu-n pic de visare se poate/ Atunci când albinele sunt numarate“. Si la noi, din pacate, albinele sunt numarate.
Si totusi, aseara la televizor am avut o mare bucurie. Dupa atâtea imagini cu sinistrati, cu hoituri de gaini aruncate peste tot, am urmarit si ceva frumos, de o gingasie si puritate dantesca. Nu degeaba (parca) marele poet italian spunea ca iubirea este forta care misca pe bolta astrele. Iubirea i-a mutat pe Irinel si Monica la Saint Tropez. Un film asteptat de atâta vreme de toti românii, de sinistrati, de gainile care au murit necajite ca nu l-au putut vedea, ni-i arata pe terasa celebrei cafenele „Café de Paris“ sau seara, luând masa la un restaurant de lux. I-am vazut si pe plaja; lucru normal, fiindca Monica, fiind cam cruda, trebuia sa se prajeasca putin.
Case de chirpici, hoteluri de lux, gripa aviara, caviar, sate inundate, plaje scaldate de apele Mediteranei… Iata, aceasta este adevarata Românie. Eterna si fascinanta Românie.
Curat balamuc.
