S-au folosit aproape toate resursele de care dispune limba româna pentru a caracteriza ce se petrece acum in PSD. Un spectacol pe care nu l-am mai vazut decât la taranisti in urma cu vreo cinci ani. S-a zis „criza“, s-a zis „disolutie“, s-a zis „dezintegrare“, dar ce nu s-a zis? Ion Iliescu a vorbit despre un vulcan in plina eruptie, caruia vârful i-a fost retezat. Dintre toate, ideea cea mai inspirata mi se pare, insa, aceea de a compara evenimentele din PSD cu gripa aviara.
Intr-adevar, intocmai ca in cazul gripei aviare, in fiecare zi aflam de un nou focar de infectie in PSD, socotit, cu numai un an si jumatate in urma, un „partid-stat“, rezistent la toate intemperiile politice. Si, intocmai ca la gripa aviara, pe masura ce se aud asigurari ca „situatia este sub control“, epidemia se intinde. Practic, singura deosebire intre ce se petrece in PSD si gripa aviara ar fi una de ordin secundar. Gripa aviara si-a inceput drumul spre Bucuresti in niste localitati obscure din Delta, in vreme ce convulsiile din PSD au inceput de la vârf. Primul sacrificat a fost Adrian Nastase, premierul guvernarii pesediste dintre 2000-2004 si ex-presedintele executiv al PSD. Si ce ironie! Locul ales pentru executie a fost hotelul „Confort“.
La ora aceasta, socul e general. Nu se mai stie cine va demisiona sau cine va fi demis. Mircea Geoana, presedintele oficial al partidului, si Ion Iliescu, presedintele spiritual, care si-a luat rolul in serios (prea in serios, dupa unii), nu inceteaza sa cheme la „unitate“. Dar asa cum nici autoritatile sanitare nu pot limita extinderea gripei aviare, ajunsa acum la bariera Bucurestiului, nici in PSD nu sunt semne de convalescenta politica. Virusul face victime cam peste tot.
Daca altadata am glumit pe seama unei celebre telegrame trimise prin anii ’30 din Bucuresti la Londra de ambasadorul Angliei, in care se spunea ca România e „o tara unde la fiecare jumatate de ora se naste un nou zvon“, acum trebuie sa recunosc ca observatia era intru totul exacta. Televiziunile autohtone nu mai prididesc sa faca fata zvonurilor care circula. Un telejurnal anunta ca Adrian Nastase „pleaca sigur“ la Partidul Conservator cu o escorta de vreo treizeci de parlamentari pesedisti. La urmatorul telejurnal ni se aduce la cunostinta ca Adrian Nastase s-a razgândit; probabil, din pricina ca nu s-au prezentat, pentru formarea escortei, decât vreo doi-trei apropiati ai fostului premier. Ca sa fii la curent cu tot ce se intâmpla acum in PSD, ar trebui sa stai de dimineata pâna noaptea târziu cu ochii lipiti de televizor. Ceea ce, daca ne gândim bine, nu e un pericol mai mic decât gripa aviara.
Tocmai citesc o carte a unui reputat sociolog italian, Giovanni Sartori, care se cheama „Homo videns“, având subtitlul „imbecilizarea prin televiziune si post-gândirea“. In ea sunt semnalate marile primejdii pe care le reprezinta (si pentru democratie, dar si pentru individ, impins spre capcanele „post-gândirii“) ceea ce autorul numeste „video-politica“. Ei bine, ma tem ca noi oferim in acest moment un exemplu extrem de pitoresc de „video-politica“ in actiune! Televiziunile din România nu sunt doar oglinzi ale evenimentelor. Actorii evenimentelor se folosesc de televiziuni pentru a le produce. Altfel spus, televiziunile sunt parte din spectacol si n-as putea jura ca sunt, in toate cazurile, inocente.
Oricum, chiar mai mult decât gripa aviara, criza din PSD a devenit principalul spectacol pe scena politica româneasca. Un spectacol cu milioane de spectatori, care se joaca non-stop. Si care risca sa aiba efecte devastatoare, daca va demonstra românilor ca in politica, la noi, nu exista nici doctrine, nici convingeri. Exista numai buzunare si interese meschine.
