Cum se pune la cale o diversiune

Citeva ziare au publicat mai zilele trecute un document vorbind de o intelegere secreta intre PSD si PRM in perspectiva alegerilor din 2004. Invocat, nu insa si reprodus, documentul primea sprijinul unor informatii pe care jurnalele cu pricina pretindeau ca le-ar fi obtinut de la „surse din interiorul PSD“. Potrivit acestor informatii, pactul secret, negociat la intilniri conspirative intre Adrian Nastase si C.V. Tudor, avea in Anexa o lista cu lideri PSD ce-ar fi urmat sa candideze, sub acoperire, pe listele PRM. Judecat fie si cu minime rigori profesionale, demersul confratilor de la gazetele angajate in dezvaluirea Pactului, rapid transformat, prin comentarii ingrijorate, intr-unul de gravitatea Pactului Ribbentrop-Molotov, ridica numeroase semne de intrebare. Am demonstrat deja ca documentul a fost doar invocat, nu insa si aratat. Luate la intrebari, redactiile ne-ar putea argumenta ca, asemenea tuturor intelegerilor secrete, documentul sta in fisiere blindate, pazite de luptatori cu mitraliere. Admitind ca jurnalistii au avut stire despre ceva ce n-au vazut niciodata, simpla invocare nu convinge cititorul ca-i vorba de o lovitura de presa cu acte in regula. Pe linga celebrele, dar fantomaticele surse din „interiorul PSD“, iscalitorii articolelor in chestiunea Pactului PSD- PRM n-au mai adus nici o dovada. Rasarite din aceste slabiciuni, indoielile oamenilor de buna-credinta au sporit vazind ca articolele aparute in cele citeva ziare aveau asemanari izbitoare. De parca autorii s-ar fi tinut la curent prin telefon pe parcursul redactarii individuale, consultindu-se asupra unor metafore si cazind de acord in ceea ce priveste punctuatia si ortografia. Sau, si mai grav, de parca redactiile ar fi primit un text unic, pirografiat, sau, ca sa folosesc un barbarism, emailat, schimbat pe ici-pe colo, in functie de diferentele de tabara si harnicie.

Cititorul simplu va fi cazut in capcana. Jurnalistii mai batrini, care au vazut multe la viata lor postdecembrista, nu s-au lasat dusi de nas. Nu incape vorba: redactiile au primit un document cu expeditor necunoscut, unul dintre acele documente care se furiseaza in casuta de Internet, asa cum, in urma cu ani, aterizau la secretariatele redactorilor-sefi. Din proprie experienta stiu ca-n astfel de cazuri conducerile gazetelor au mari reticente in a-l publica. Destinul numeroaselor intoxicari anterioare, incepind cu marea intoxicare numita actiunea teroristilor din decembrie 1989, ii face pe multi directori si redactori-sefi sa nu dea curs documentelor cu izvor necunoscut. Iar daca o fac, temindu-se sa nu fie reprodus de concurenta, isi iau zeci de precautii pentru momentul dezmintirii sau al dezvaluirii ca-i vorba de o intoxicare.

In mod ciudat, documentul a fost invocat in presa fara nici o reticenta, ca si cum redactorii ar fi avut certitudini de stinca asupra veridicitatii sale. Mai mult, dupa ce PSD a dezmintit violent existenta unui asemenea Pact, ziarele respective nu numai ca n-au retractat, dar, mai mult, s-au incapatinat sa sustina veridicitatea documentului.

Concluzia nu e prea greu de tras. Documentul invocat n-a fost primit pe caile Internetului la fel de nestiute ca si ale Domnului. El a fost dat redactiilor respective de catre o forta politica identificata. Putea fi acesta un partid din Opozitie? Nici vorba. Conducerile redactiilor ar fi vrut sa aiba in copie documentul pentru a-l scoate la iveala cind PSD va dezminti. Documentul – din cite se vede – n-a fost infatisat de catre donator.

Ramine, in aceste conditii, sa credem ca PSD e cel care a pus la cale diversiunea cu Pactul. Iar redactiile respective au fost de acord sa-l invoce fara sa-l vada, increzatoare in asigurarile democratiei primite tocmai de la autori.

Afacerea cu Pactul pe care nu l-a vazut nimeni demonstreaza ca presa noastra ramine de departe vulnerabila la intoxicari. Chiar si dupa 14 ani de intoxicari dovedite.