La birou ca acasa

De multe ori ne-am intrebat cu totii de ce politicienii unei tari fac sau nu fac anumite lucruri. Teoria marxista spune ca economia determina politica, respectiv ca politicienii unei tari sint mai mult sau mai putin dependenti de interesele economice ale cercurilor care ii sprijina. Teoria liberala spune ca politicienii conduc dupa anumite principii, respectiv dupa o anumita dogma care ii domina pe toti si, de fapt, ii selecteaza. Spiritul popular din Romania este mult mai simplu: el crede ca politicienii ne conduc numai in interesul propriu si, daca fac ceva in interesul colectiv, este numai pentru ca din afara cineva ii forteaza. De aici, enorma aprobare a integrarii in NATO si, in special, in Uniunea Europeana, care caracterizeaza publicul din Romania. O parte considerabila a oamenilor crede ca guvernantii romani vor fi tinuti in friu de comisarii de la Bruxelles, care trebuie sa stie ei ceva despre guvernare din moment ce tarile lor sint de invidiat.

Este drept ca si publicul evolueaza. Pina prin 1997-1998, romanii credeau ca au o tara minunata, care produce de toate, numai ca exista tot felul de forte care ne impiedica sa ne bucuram de viata: ungurii, tiganii, arabii, rusii, turcii, masonii, miliardarii, boierii si ugandezii. Ugandezii n-au nici o vina, i-am pus pe lista pentru ca nu-mi aduc aminte toate fortele malefice care ne bintuiau imaginatia colectiva la inceputul deceniului trecut. La un moment dat, publicul roman a inceput sa inteleaga ca tara este bintuita de coruptie, iar coruptia este legata de banul public. Ca nu toti romanii sint buni si toti strainii sint rai. Ca nu le stim chiar pe toate, si limba rusa pe deasupra. Ca fabricile noastre nu sint chiar cele mai competitive din lume, din Europa si nici macar din judet. Cite un italian a deschis o fabricuta cu utilaje moderne de cealalta parte a strazii, de unde scoate produse bune si ieftine, comparativ cu mamutul de stat, care nu numai ca nu mai produce nimic in afara de greve, dar mai este si plin de capuse, ca o oaie batrina, stearpa si neingrijita.

Evolutia publicului este datorata mass-media. Ziarele, radiourile si televiziunile, in stilurile lor zdruncinate si sacadate, ne aduc informatii si cunostinte care ne fac incetul cu incetul sa intelegem lumea in care traim. O lume din care am fost scosi zeci de ani. O lume care ne doare, cel putin pe noi, cei mai, cum sa spun?, maturi. De curind, citeam la Posta redactiei a unei reviste de cultura scrisoarea unui tinar de 22 de ani, care se intreba de ce redactorii si colaboratorii revistei respective vorbesc atit de mult de perioada de dinainte de 1989. Ca el avea pe atunci nici zece ani si nu-si mai aduce aminte decit de frigul din casa si de intunericul din oras. Vorbim atita despre trecut pentru ca nu reusim sa-i aducem la zi pe politicienii nostri.

Si totusi, ce ii impiedica pe politicienii romani sa urmeze vocea publicului si a ratiunii? De ce trebuie sa piarda zeci de milioane de dolari cu intreprinderile pina le vind? Acasa nu ar face asta. Daca ar avea o firma care ar pierde bani, ar reduce personalul, ar creste vinzarile sau pur si simplu ar lichida-o. De ce trebuie sa mentina in functii oameni mincinosi, incorecti, incapabili? Acasa nu ar face asta. Multi dintre politicienii romani (majoritatea sint barbati) nu ar accepta cea mai mica minciuna sau abatere de la comportament a sotiei sau copiilor. La birou sint insa ingaduitori si cu oamenii, si cu banii. Daca am putea sa stim de ce nu se poarta la birou ca acasa, am intelege multe din ce vedem cu ochii nostri si nu pricepem.