CORUPTIA IN PARLAMENT

Pachetul de legi anticoruptie propus acum gaseste opinia publica romaneasca obosita. Se vorbeste atit de mult despre coruptie, incit nimeni nu mai aude ceva. Ne-am obisnuit sa vedem oratori, politicieni tunind si fulgerind impotriva fenomenului. Sintem exasperati de efectele coruptiei si nu cred ca e vreunul care sa spere ceva de la acest pachet. Toata lumea arata bunavointa pentru a eradica flagelul. In fapt, nu se petrece aproape nimic. Fiecare isi vede de treaba lui. Se intimpla saptamina asta ceva?

Politicienii si oamenii de afaceri, si, mina in mina cu ei, functionarii continua sa se imbogateasca prin procedeele oneroase despre care stim toti. Imi amintesc cu cit zgomot propagandistic a fost lansata o campanie anticoruptie, in 1997. Nu s-a ales nimic de ea. Coruptia a continuat sa isi faca de cap, sa acopere toate zonele economiei, sa se intinda ca pecinginea in toata tara. Singurul efect al respectivei campanii din 1997 a fost ca zelosii si initiatorii campaniei s-au imbogatit. Afacerile din industria de armament, din banci, din agricultura, din comunicatii, privatizarile dubioase au luat avint dupa 1997. Spagile, banii negri, traficul de influenta, comisioanele grase au devenit in citeva luni lege. Bineinteles, sub pretextul luptei anticoruptie. Presa a scris mult, si poate va mai scrie. Personaje de cel mai inalt rang au fost copios implicate. Si multe continua sa fie si azi. Dupa ce au facut afaceri veroase fiind la putere, continua si in opozitie cu aplomb. Banii nu au miros. Si si-au cistigat imunitatea cotizind unde trebuie. Complicitatile sint vaste, si nu cred ca, vreodata, cineva o sa reuseasca sa descilceasca ghemul care s-a format atunci. Si cine ar avea interes? Pentru un jurnalist, incercarea e si periculoasa. Campania anticoruptie din 1997 a fost un foc de paie, o simpla afacere extrem de profitabila pentru citiva. Efectele cacealmalei de atunci se vad azi, cind coruptia e mult mai raspindita. Coruptia a fost de altfel principala cauza a caderii regimului Constantinescu.

Acum, se pare ca alta forta politica este dispusa sa infrunte balaurul. Presa nu oboseste sa dezvaluie tot felul de combinatii oneroase. Sint amestecati functionari superiori, politicieni, oameni de afaceri romani si straini. Banii curg, nimeni nu se plinge. Din cind in cind, din ratiuni de imagine sau din cauza razboiului dintre palate, cite unul mai cade in plasa. Face prima pagina a ziarelor citeva zile si apoi dispare pe culoarele politiei, Parchetului sau tribunalelor. Unii, mai „norocosi“, chiar dispar peste granita, beneficiind de complicatii multiple. Dar nimeni nu se atinge de cei cu adevarat puternici. Ion Iliescu a pornit si el o cruciada impotriva coruptiei. Nu vrea sa il imite pe Constantinescu. Dimpotriva. Iliescu vrea sa ramina „sarac si cinstit“. Nu stiu cit crede Iliescu in atacurile sale frecvente impotriva coruptiei. Dar vad aici mai mult un tais politic. Sint atacati oamenii lui Nastase, pe un subiect extrem de sensibil. Mai putin se tinde spre rezolvarea unei probleme extrem de acute.

In 1997, niste oameni saraci voiau sa faca bani. Era ratiunea pentru care au si luat puterea. Naivii au fost repede maturati. De data asta, cei implicati deja au averi mari. Nu ar mai fi o chestiune la ordinea zilei sa se imbogateasca. Acum, jocurile sint mult mai complicate si mai politizate. Atacurilor succesive lansate de Cotroceni, guvernul le raspunde cu acest pachet impotriva coruptiei. In plus, isi asuma raspunderea in parlament. Iliescu va fi amutit, i se va raspunde ca exista de acum legi, institutii, norme. Iata, guvernul este popular. Nu a fost rasturnat prin vot, dimpotriva, a fost un succes. Toata lumea a fost de acord etc. Iliescu va fi dezarmat. Defensiva a devenit initiativa politica. In plus, sa presupunem ca guvernul, printr-un miracol, cade. Vom avea alegeri anticipate. Tot Nastase, promotorul ideii, a cistigat partida. Sau nu cade, dar vor fi defectiuni in majoritatea parlamentara. Atunci se va vedea mai exact care e raportul de forte. Joc la doua capete. Manevra reusita.

Mai e si presiunea externa, care tot creste. Guvernul nu poate ridica din umeri la nesfirsit, ca semn de neputinta. Pachetul de legi va fi un semnal spre strainatate, ca se face ceva, in sfirsit. Si toata lumea va avea ceva de cistigat. Sau asa isi va inchipui.