Proiectul Stefirta sau frustrarile consilierilor

Societatea romaneasca este marcata de trei sentimente. Primul e ca, potrivit intelepciunii deputatei Afrasinei, NATO este un moment ireversibil, conform constatarii milenare ca mortul de la groapa nu se mai intoarce. Un exemplu in acest sens e cazul Ungariei, pe a carei armata nu poate conta nici macar Ungaria, darmite Alianta, si pe care, totusi, n-o da nimeni afara.

Al doilea este sentimentul tonic al anticipatelor. Conceptul de anticipate e relativ nou in viata bizonului si el se bizuie, cum zicea dl Nastase, pe adagiul „presedintele poate sa dizolve parlamentul; si daca presedintele nu vrea, nu poate“. Adica invers decit la „adidas torsan“, daca vrei – poti. Anticipatele au prins radacini in constiinta colectiva a electoratului pentru consecintele profitabile in mai multe planuri. Simplul cetatean se gindeste ca, dupa alegeri anticipate, putem avea si pensii anticipate pe linga cele amarite, burse anticipate in locul celor desfiintate, salarii medii anticipate, ca un fel de salariu de merit de sarbatori. Si, fireste, vieti anticipate, in care tot ceea ce iti maninca sufletul acum va disparea ireversibil atunci, de la intretinere si pina la venitul minim garantat. Deschiderile sint deci nebanuite.

In sfirsit, urmeaza frustrarile consilierilor. In Gazeta… sint enumerate citeva dintre dezideratele consilierilor din Craiova, care, din diferite pricini, au devenit nostalgii cu numar de inregistrare. Astfel e de remarcat proiectul Stefirta. Proiectul Stefirta prevedea realizarea unor guguloaie in caldarim, inaintea trecerilor de pietoni si in preajma scolilor. Desi european, civilizat, proiectul Stefirta nu s-a pus in miscare. Cealalta idee desteapta era infigerea unor placute care sa interzica parcarea in clipa cind stratul de zapada trecea de cinci centimetri. Infaptuita, lucrarea reducea somajul, dadea un imbold investitiilor, punea pe roate industria de placute a urbei. Dupa cum, daca ar fi prins viata un joint venture cu o firma englezeasca, hingherii ar fi raportat cifre mult mai importante la prins de maidanezi, gratie croselor de precizie tip maciuca – intii dai la cap si apoi prinzi. Intre esecurile care i-au descurajat pe consilieri pina la amortire a fost si ratarea regulamentului de circulatie pentru ciini, cu anexe care prevedeau interdictiile de hrana ale patrupezilor. Circulatia era prevazuta doar pe marginea trotuarului, traversatul pe la pietoni si evitarea perimetrului central al municipiului. In plus, masculii n-aveau dreptul sa ridice piciorul la roata si la stilpii proaspat vopsiti. Cit despre interdictiile privind hrana, animalele – cu sau fara pedigri – nu aveau voie sa consume „cadavre, plamini, ficati si alte organe cu chisti, capete de oi taiate, bolnave de capiala“. Chiar daca se intilneau cu ele. Legalizarea cersetoriei a cazut si ea, intrucit juristii prefecturii au devenit mistici cind au citit textul, nemairevenindu-si pina astazi si inchinindu-se ori de cite ori intilnesc un consilier. Incolo, vorba lui Moraru, sa fiti fericiti, viata e complexa…