In prezenta lipsei

Sigur ca exista un blestem aruncat odata la tot ce va fi fost, este si pare sa se aseze ca mod de viata al birocratiei romanesti. Un blestem greu, lenes si asezat sa dureze, laolalta cu viata secreta si imprejmuita de complezente de tot felul care este cea a functionarului ce nu-si doreste decit sa placa sefului, oricare ar fi el, de oriunde ar veni. Asta pentru ca, traditional, functionarul ramine si seful pleaca, luat de valurile politicii dimbovitene in ritmul de acum cunoscut al miscarilor ce urmeaza fiecarui ciclu electoral. Stiind asta, de ce am vrea oare ca functionarul „de stat“ sa se bata pentru a avea cai deschise spre lume, chiar daca asta o spun sefii lui, chiar daca asta, cu necesara complezenta si intelepciune, o spune si el, repetindu-si insa intr-o ipotetica barba ancestrala proverbul despre capul taiat si sabia inoperanta. Si n-are dreptate? S-a vazut oare, neam de neam, functionar dat afara pe motiv de incompetenta, pur si simplu pentru ca nu stie si nu vrea sa invete? Apoi, ce sa invete? Daca asculti discursul administrativ standard, atunci sintem mai mult decit intrati pe toate portile europene.

Dar, din pacate, ne batem cu realitatea. Iar ceea ce consemneaza ea, dupa cum stiti bine, din multe puncte de vedere pe care le traiti personal, este „prezenta lipsei“. Tot astfel, cu nonsalanta, prin lipsa de informatie si de initiativa, lipsim mereu, constant, ferm de la evenimente care, la Bruxelles, contureaza viitoare linii majore de colaborare directa, economica, intre Uniunea Europeana si tarile candidate. Nu este vorba despre reuniuni de „politica generala“, ci de unele cu caracter operativ si foarte concret, cele unde, evident, se vorbeste despre contracte, bani, sanse, unde se stabilesc contactele intre grupurile de oameni de afaceri. Un exemplu – la fel de trist pe cit este de relevant – il reprezinta reuniunea desfasurata joi la Bruxelles pe tema „Extinderea UE in perspectiva companiilor din statele candidate“, in organizarea Federatiei intreprinderilor din Belgia, cu sprijinul Ministerului belgian al Muncii, cu participarea Estoniei, Poloniei, Republicii Cehe, Sloveniei, Ungariei, Slovaciei si Maltei. In prezenta comisarului european Gunter Verheugen, a ministrului de externe belgian, Louis Michel, si a colegei sale Annemie Neyts, care reprezinta presedintia belgiana a UE, si a ministrului afacerilor externe al Ungariei, Janos Martony, reprezentantii confederatiilor patronale din tarile respective au discutat despre diferite teme care, in principiu macar, ar fi trebuit sa stirneasca si interesul oficialilor romani. Astfel, cehii discuta despre „costurile implicate de calitatea de membru UE si impactul asupra competitivitatii industriale“, slovacii prezinta „problemele de adaptare ale companiilor in raport cu intrarea in UE“, estonienii descriu „problemele si obstacolele intilnite in procesul de preaderare“, vecinii unguri, vorbesc deja despre „contributia industriei din Ungaria la dezvoltarea economica a UE“… Domnul Verheugen a profitat de eve-niment pentru a lansa o serie de noi mesaje deosebit de importante privitoare la criteriile strategice pe care le va folosi Comisia in elaborarea analizelor din perioada urmatoare privind tarile candidate, anuntind ca a venit momentul introducerii in ecuatie a celui de-al treilea criteriu Copenhaga, adica gradul real de implantare nationala a acquis-ului, si a analizat consecintele „puternice“ pe care recentele evenimente din SUA le vor avea asupra procesului extiderii. Noi lipsim. De ce? Nu ne intereseaza sa se auda ce gindesc reprezentantii patronatului din tara noastra in raport cu cea mai importanta dintre problemele cu care se vor confrunta in viitor, si anume impactul extinderii asupra productiei industriale si puterii de competitie? Este evident ca ne intereseaza, atunci de ce nu sintem prezenti? Raspunsul ambasadei noastre de la Bruxelles este ca nu avem asociatii patronale care sa fie membre in aceasta retea europeana si ca, poate, la anul…De ce oare „la anul“? Cind diplomatia romaneasca nu se va mai multumi sa „transmita semnale la Bucuresti“, ci chiar sa se implice direct prin contactarea unor organizatii patronale, spre exemplu? Putem oare cuantifica cu exactitate cit rau a facut Romaniei fraza aceasta nefasta „poate la anul“, rostita cu seriozitate si simt de raspundere de functionarul care mi-a oferit informatia respectiva? „La anul“, ceilalti sint deja cu contractele incheiate, acum si nu la anul se fac jocurile Asta nu s-a transmis la Bucuresti? Sigur ca se mai poate astepta, nu e nici o graba, nu moare nimeni, nu dau nici turcii, „totul e bine“, iar noi putem sa si scriem, la nevoie, acest lucru pentru a nu mai stirni suparari de ministri insarcinati cu afaceri europene.

Dar mai este o explicatie, absolut neoficiala, care mi-a parvenit dintr-un cerc de oameni foarte bine informati din Bruxelles. Explicatia a venit sub forma unei intrebari: „pe cine sa invitam, deoarece fiecare dintre organizatiile patronale de la voi zice ca toate celelalte sunt nesemnificative si irelevante, acuzindu-le de toate relele imaginabile?“ Nefiind specialist in aceasta problema, nu pot raspunde. Dar, cu certitudine, principiul evocat imi aduce aminte de sistemul bine cunoscut practicat de romanii care vin sa se plinga ca numai ei reprezinta o valoare, de obicei unica si irepetabila, si ca toti ceilalti, invariabil, sint cripto-comunisti, vinduti, manipulati de interese oculte, securisti, josnici si nedemni de increderea luminatelor personalitati europene.

Asta a mers o data, a mai mers de citeva ori din inertie, dar nu s-a putut continua la nesfirsit. Iata de ce, poate, la anul, se va gasi o organizatie patronala care sa-si asume in mod serios si discutiile europene si nu numai batalia pentru imaginea de putere pe plan intern. Dar intrebarea interlocutorului meu ramine deschisa: cine va reprezinta? Cindva, poate ca cineva va vrea sa dea un asemenea raspuns. Dar, pina atunci, sa nu ne mai intrebam, pe tonul de lamentare, de ce sintem la categoria „prezenta lipsei“ cind, iata, noi insine ne decidem sa ne ignoram. Poate pina „la anul“…