13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazin(VIDEO) Patrick Dempsey, desemnat „cel mai sexy bărbat în viaţă” din 2023

(VIDEO) Patrick Dempsey, desemnat „cel mai sexy bărbat în viaţă” din 2023

-

Patrick Dempsey este (în sfârșit!) cel mai sexy bărbat în viață din 2023. El a glumit spunând: „Întotdeauna am fost domnișoara de onoare!”, potrivit People.
Actorul Patrick Dempsey este cunoscut pentru rolul neurochirurgului Derek „McDreamy” Shepherd în serialul „Grey’s Anatomy.
„Mă bucur că se întâmplă în acest moment al vieţii mele”, spune nativul din Maine, în vârstă de 57 de ani, în articolul de copertă din această săptămână. „Este frumos să ai recunoaşterea şi, cu siguranţă, ego-ul meu creşte, dar îmi oferă ocazia de a-l folosi pentru ceva pozitiv”.

Cel mai aproape de inima sa este Dempsey Center, pe care l-a fondat în onoarea mamei sale decedate. El a deschis centrul pentru a sprijini pacienţii cu cancer şi pe cei dragi acestora.

Printre alte pasiuni se numără şi aceea de a fi un familist alături de soţia sa Jillian, de 57 de ani, artist de make-up şi fondatoare a propriei linii de produse de înfrumuseţare. Cei doi au trei copii:

  • Talula, de 21 de ani,
  • gemenii Sullivlan şi Darby, de 16 ani.

Va juca în filmul biografic „Ferrari”

Oa ltă pasiune a actorului este de a se perfecţiona în a conduce maşini de curse.

„Am fost complet şocat, apoi am început să râd, ca şi cum ar fi fost o glumă, nu? Întotdeauna am fost domnişoara de onoare!”, a glumit actorul la aflarea veştii. „Uitasem complet de asta şi nici nu m-am gândit vreodată să fiu în această poziţie. Aşa că orgoliul meu este bun”.

În ceea ce priveşte modul în care vor reacţiona copiii săi, Dempsey a spus că „vor face glume pe seama mea şi vor găsi toate motivele pentru care nu ar trebui să fiu, ceea ce este bine, ei mă menţin tânăr”.

În decembrie, îşi va demonstra abilităţile sale de pilot de curse în filmul biografic „Ferrari” regizat de Michael Mann (care a primit un acord interimar din partea SAG-AFTRA pe fondul grevei actorilor). El îl va interpreta pe pilotul italian Piero Taruffi. Filmul l-a învăţat o lecţie despre asumarea riscurilor – dar în afara circuitului. „Asta m-a învăţat că, dacă vrei cu adevărat ceva, trebuie să o faci singur”.

Citeşte şi: Serena Williams, numită „icoana modei”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Marian Vasile şi-a depus candidatura pentru fotoliul de primar...

Marian Vasile și-a depus, astăzi, candidatura pentru funcția de...

ȘTIRI GdS