Știri de ultima orăMagazin(VIDEO) Celine Dion a lansat un cântec nou, „Dansons“, după șase ani de pauză

(VIDEO) Celine Dion a lansat un cântec nou, „Dansons“, după șase ani de pauză

-

Cântăreața Celine Dion, care va reveni în curând pe scenă după o pauză de aproape șase ani, a lansat vineri un cântec nou, ‘Dansons’, o baladă semnată de textierul și compozitorul ei preferat, Jean-Jacques Goldman, informează AFP.

„Să zburăm, să valsăm, să dansăm… Din moment ce lumea nu mai funcționează așa cum trebuie“, cântă vedeta canadiană, în vârstă de 58 de ani, în acest single înregistrat în limba franceză pe acorduri lente.

Ea celebrează în noua sa piesă combativitatea și reziliența în fața haosului din lume, dar și în rezonanță cu problemele sale de sănătate.

Celine Dion va reveni pe scenă după ce a rămas aproape șase ani departe de public

Celine Dion, o artistă cu 260 de milioane de albume vândute la nivel mondial, potrivit casei sale de discuri, a anunțat pe 30 martie că va reveni pe scenă după ce a rămas aproape șase ani departe de public din cauza pandemiei de COVID-19 și a unor probleme medicale persistente. Ea va susține 16 concerte la Defense Arena din Paris, pentru care biletele s-au vândut foarte repede.

Artista canadiană, originară din provincia francofonă Quebec, primise acest cântec nou semnat de Jean-Jacques Goldman în 2020, dar l-a înregistrat abia în acest an, potrivit casei de discuri Sony.

„Era în 2020, lumea se oprise din loc și oamenii dansau, izolați în casele lor“, a declarat Jean-Jacques Goldman într-un comunicat. ‘Șase ani mai târziu, virusul a dispărut, dar nu e nevoie să schimbăm niciun cuvânt: lumea nu merge mai bine, iar noi dansăm în continuare ‘deasupra prăpastiei”, a adăugat el.

Cântecul „Dansons“ urmează să fie însoțit de un videoclip liric

Încă de miercuri seară, un scurt videoclip de 12 secunde și fără muzică, arătând mai multe cupluri care dansau lent la Paris pe cheile Senei, aproape de Operă și de Gara Saint-Lazare, a fost difuzat pe contul de Instagram al cântăreței, cu mențiunea ‘Celine Dion x Jean-Jacques Goldman’, nelăsând astfel niciun dubiu asupra acestei noi colaborări.

Cântecul ‘Dansons’ urmează să fie însoțit de ‘un videoclip liric, fără participarea imaginilor cu Celine Dion’, a precizat casa de discuri Sony.

Precedenta sa colaborare cu Jean-Jacques Goldman datează din 2016, anul lansării cântecului ‘Encore un soir’ și a albumului omonim, la care vedeta pop a colaborat, de asemenea, cu Serge Lama, Robert Charlebois, Francis Cabrel, Vianney și Grand Corps Malade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Prădător sexual la catedră, la liceul din Scornicești?

Un nou caz înfiorător de pedofilie iese la iveală...

ȘTIRI GdS