15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinCauza morții rapperului Coolio, anunțată după șase luni

Cauza morții rapperului Coolio, anunțată după șase luni

Cauza morții rapperului Coolio a fost anunțată de legiști la șase luni după ce cântăreţul în vârstă de 59 de ani a fost găsit decedat în locuinţa unui prieten din Los Angeles. Artistul laureat al premiilor Grammy, a murit în urma unei supradoze de fentanil, a anunţat joi managerul artistului, informează Reuters și Agerpres.

Coolio, pe numele real Artis Leon Ivey Jr., este cunoscut pentru hitul său din 1995, „Gangsta’s Paradise”, inclus pe un album omonim.

Melodia, care a făcut parte din coloana sonoră a filmului „Dangerous Minds”, a fost recompensată cu un Grammy anul următor în categoria „cea mai bună interpretare rap solo”.

Managerul lui Coolio, Jarez Posey, a declarat că familia rapperului a fost informată joi de Biroul medicului legist al comitatului Los Angeles că muzicianul a murit în urma unei supradoze de fentanil.

Biroul medicului legist nu a dat curs imediat unei solicitări pentru detalii din partea Reuters.

Substanţa, care creează o dependenţă foarte mare, este de 50 de ori mai puternică decât heroina, fiind cea mai periculoasă ameninţare în materie de droguri cu care se confruntă SUA. Este nevoie doar de două miligrame pentru o doză mortală.

Agenţii federali din Statele Unite spun că în 2022 au confiscat suficient fentanil pentru a ucide fiecare american.

Cea mai mare parte a fentanilului este traficată în SUA din Mexic, unde substanţa este pregătită în fabrici secrete administrate de cartelurile Sinaloa şi Jalisco, responsabile și de valul de crime înfiorătoare din Mexic.

Citeşte şi: Un bărbat din Satu Mare a vrut să vândă o femeie pentru 1.000 de euro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS