6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinViolator în serie din Australia, identificat după 40 de ani

Violator în serie din Australia, identificat după 40 de ani

Poliţiştii australieni au reuşit să-l identifice, după 40 de ani, pe un violator în serie care a fost, timp de aproape trei decenii, coşmarul femeilor din Sydney. De la primul atac, în 1985, polițiștii au avut mai mulți suspecți, dar niciunul nu a putut fi acuzat. Peste 30 de femei, cu vârste între 13 şi 55 de ani, au fost atacate în propriile case, în parcuri sau în timp ce făceau jogging, informează Dailymail.co.uk.

După aproape 40 de ani de la primul atac, anchetatorii au reușit să îl identifice, cu ajutorul ADN, în persoana lui Keith Simms.

În 2016, probele ADN prelevate de la unele dintre victimele sale au fost asociate cu ADN-ul unei rude de sex masculin a lui Simms. Poliţiştii au muncit şase ani pentru a cerceta un arbore genealogic cu 324 de bărbați ca să poată să-l identifice pe cel poreclit „Bestia din Bondi“, „Violatorul din Centennial Park” și „Violatorul cu trening”.

Din nefericire, când a fost identificat, în septembrie, a fost prea târziu. Simms murise în luna februarie a acestui an, la 66 de ani, de insuficienţă renală.

Simms a avut trei copii și cinci nepoți, care îl respectau şi-l iubeau. În comunitate era simpatizat și apreciat. Nu a avut niciodată probleme cu legea și nu a suferit de boli psihice, probleme cu drogurile sau alcoolul.

Violatorul în trening

Simms a atacat pentru prima dată în suburbia de pe litoralul Clovelly, în 1985. Ultimul său atac, potrivit anchetatorilor, a avut loc într-un cimitir, în anul 2001. Victimele lui aveau vârste între 13 și 55 de ani.

În total, Keith Simms a atacat 31 de adolescente și femei între 1985 și 2001. Una dintre victimele sale, o adolescentă de 16 ani, a rămas însărcinată în urma violului şi a făcut avort.

Fiecare incident a fost investigat individual la acea vreme, dar poliția a început să le lege abia în anii 2000, când ADN-ul prelevat de la 12 dintre victime s-a stabilit că este același cu al unei rude masculine a lui Simms, iar alte 19 incidente se potriveau cu modus-ul operandi al atacatorului.

Victimele au povestit că atacatorul își ținea fața acoperită și purta haine casual, precum treninguri, hanorace sau pantaloni scurți de fotbal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS