14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn german s-ar fi vaccinat de 90 de ori anti-Covid, pentru a vinde certificatele

Un german s-ar fi vaccinat de 90 de ori anti-Covid, pentru a vinde certificatele

Un bărbat din Germania s-a vaccinat anti-COVID de 90 de ori. Certificatele pe care le primea după fiecare imunizare le vindea persoanelor care nu voiau să le fie administrat serul, informează Theguardian.com.

Bărbatul este originar din orașul Magdeburg, din estul Germaniei, iar numele său nu a fost dat publicității în conformitate cu regulile germane de confidențialitate. El s-ar fi vaccinat de 90 de ori împotriva Covid la centrele de vaccinare din Saxonia, pe parcursul mai multor luni, până a fost prins de poliție, conform agenției de presă DPA.

Bărbatul nu a fost reținut de poliție, dar este cercetat pentru eliberare de legitimații de vaccinare fără autorizație și fals în acte.

El fost prins la un centru de vaccinare din Eilenburg, în Saxonia, când s-a prezentat pentru a doua zi consecutiv pentru a se vaccina.

Nu se știe ce efect au avut asupra sănătății bărbatului cele 90 de vaccinuri Covid-19 de producție diferită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS