11.3 C
Craiova
duminică, 20 septembrie, 2020
Știri de ultima oră Magazin Cele mai frumoase destinații de camping din România

Cele mai frumoase destinații de camping din România

Una dintre cele mai mare atracții atunci când își face loc căldura este să plecaţi undeva la munte cu cortul. Ideea de camping și de cutreierat munții îi atrage pe cei care caută relaxare în natură, romantism sau aventură. România este extraordinar de frumoasă, ea trebuie doar descoperită!

Din fericire, în România sunt locuri de camping atât pentru cei care vor să fie retrași, departe de lume, cât și pentru cei care își doresc un minim confort și acces la apă curentă și electricitate. Vă prezentăm cele mai frumoase destinații de camping unde vă puteţi refugia.

Transalpina

Transalpina este cel mai înalt drum rutier care străbate Carpații și care atinge o altitudine de 2.145 metri în Pasul Urdele. Îți poți așeza cortul pe malul râului Lotru, în zona Obârșia Lotrului, sau pe malul Lacului Vidra. Deși acestea sunt locurile special amenajate pentru camping, se poate campa oriunde pe Transalpina atât timp cât se păstrează normele de siguranță și se respectă codul ecologic.

Cheile Sohodolului

Munţii și apa curată a Sohodolului îi determină pe mulţi dintre iubitori de natură să aleagă aceste locuri pentru camping. Cheile Sohodolului se bucură de o mare popularitate printre cei care prefră vacanța cu cortul. Frumusețea zonei a devenit faimoasă în toată ţara. Turiştii din toate regiunile vin să vadă minunăţiile naturii și se opresc chiar și câteva zile cu cortul.

Transfăgărășan

Experiența Transfăgărășan trebuie trăită cel puțin o dată în viață. Altfel nu te poți numi român sau cel puțin așa susțin iubitorii drumețiilor montane. Transfăgărășanul leagă Muntenia de Transilvania și este deschis circulației doar câteva luni pe an, vara. Dacă te hotărăști cu prietenii tăi să îmbarcați cortul și să porniți la drum, puteți poposi în campingul amenajat în apropiere de Bâlea Lac sau în zonele cu pajiști întinse, atât de ademenitoare.

Babele și Sfinxul

Cei care iubesc drumețiile și peisajele montane pot alege campingul din apropierea legendarelor „Babele“ sau „Sfinxul“. Zona de camping Caraiman este una dintre cele mai cunoscute printre iubitorii de munte. De asemenea, tot în Bucegi, cei care merg frecvent în vacanțe cu cortul aleg campingul de la Padina și de la Zănoaga. Acestea sunt foarte populare, mai ales pe timp de vară, când răcoarea și aerul curat te îmbie să poposești în aceste locuri cât mai mult.

Cheia

În Valea Prahovei există un alt loc de camping extrem de bine pus la punct: Cheia. Aici vei scăpa o dată pentru totdeauna de frica pentru urși în cadrul complexului turistic ”Moș Martin”. Poți să înnoptezi în propriul cort sau într-una dintre căsuțele de camping puse la dispoziție de proprietarii acestui loc. Diminețile de aici vor fi magice căci acest complex este poziționat lângă pădure și în apropierea unui pâriaș care susură agale. Un peisaj de vis!

Cheile Bicazului

Un loc care merită vizitat măcar o dată în viață este zona Lacul Roșu – Cheile Bicazului. Cheile Bicazului sunt amplasate în Munții Hășmaș și găzduiesc o arie protejată denumită generic „Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș“. Tot aici vei descoperi un camping bine organizat, la doar 4 kilometri distanță față de Lacul Roșu. Contra unei taxe poți petrece o noapte de neuitat în interiorul propriului cort.

Acestea sunt doar câteva exemple de locuri de camping situate pe teritoriul României, însă la fel de frumoase sunt și zonele de camping din Darste – Brașov, Lacul Sfânta Ana, Băile Herculane, Ocna Șugatag din Maramureș, Campingul Internațional de la Pădurea Verde și lista poate continua la nesfărșit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Liga 1 / Universitatea a liniștit-o pe Voluntari. Craiova,...

Universitatea Craiova s-a impus în partida susținută...

ȘTIRI GdS

O companie aeriană a vândut toate bilete pentru un...

Compania aeriană australiană Qantas a reuşit să vândă astăzi, în numai zece minute, toate locurile pentru un „zbor către nicăieri“, anunţă agerpres,...

Volkswagen negociază vinderea brandului Bugatti

Reprezentanţii Volkswagen AG sunt în negocieri pentru a vinde brandul Bugatti unui om de afaceri croat, Mate Rimac, a anunţat joi revista...

Descoperire genetică surprinzătoare: Nu toți vikingii erau scandinavi

Analiza ADN a rămăşiţelor descoperite în morminte sugerează că nu toţi vikingii erau scandinavi, conform unui studiu publicat miercuri în revista Nature.

Coroana de plastic a rapperului Notorious BIG, vândută cu...

Faimoasa coroană de plastic a rapperului Notorious BIG a fost vândută marţi de Sotheby's la o licitaţie desfăşurată la New York. Acţiunea...

Scheletul unui Tyrannosaurus Rex, scos la licitație

Un schelet de Tyrannosaurus Rex în vârstă de 67 de milioane de ani, numit Stan, va fi scos la licitație de casa...

Actorul Dragoș Bucur, infectat cu noul coronavirus

Actorul Dragoș Bucur, actualul prezentator al emisiunii „Visuri la cheie”, a fost depistat cu COVID-19. Atât starea lui de sănătate, cât și...