17.9 C
Craiova
duminică, 31 mai, 2020
Știri de ultima oră Magazin Tradiţii şi superstiţii de Florii

Tradiţii şi superstiţii de Florii

Sărbătoarea Floriilor reprezintă cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele. Ea rememorează intrarea Domnului Iisus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii oraşului şi întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin. Este, totodată, sărbătoarea celor care poartă nume de flori.

De Florii, atenţia comunităţii tradiţionale era îndreptată, pe lângă sărbătoarea religioasă, către renaşterea vegetaţiei. De fapt, denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim. În felul acesta, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.

De Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită” 

De Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”. Astfel, fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an.

Mărţişorul purtat până de Florii se pune pe ramurile unui pom înflorit

Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş. De asemenea, se scoate zestrea din casă, pentru aerisire.

Fetele nemăritate din Banat şi Transilvania pun o oglindă sub un păr altoit

Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate. 

 La miezul nopţii, se fierbe busuioc în apă

La miezul nopţii, se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarnă la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele ca după un copac înflorit. 

Femeile din unele zone ale ţării împart plăcinte de post

În sâmbăta Floriilor, femeile din unele zone ale ţării aduc ofrandă de pomenire a morţilor, împărţind plăcinte de post.
Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a omenirii. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Într-o sâmbătă, Lazăr a plecat cu oile la păscut. Pe drum, însă, Lazăr s-a urcat într-un copac de unde a căzut şi a murit. Potrivit legendei, Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor pe care le făcea mama sa acasă. Tocmai de aceea, există obiceiul ca de Florii femeile să facă ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post.

Ramura de slacie sfinţită, folosită şi în scopuri terapeutice

În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli. De asemenea, bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele.

Părinţii îi loveau pe copii cu nuieluşa de salcie, pentru a creşte sănătoşi 

Exista şi obiceiul ca părinţii să-i lovească pe copii cu nuieluşa de sălcie, când veneau de la biserică. Credeau că aşa vor creşte sănătoşi şi înţelepţi.

Ramurile de salcie, aşezate sub pernele fetelor nemăritate

O altă tradiţie spune că ramurile de salcie sunt aşezate înainte de culcare sub pernele fetelor nemăritate. Ele cred ca vor deveni mai frumoase şi vor avea un soţ dacă fac asta.

Crenguţele de salcie se aruncau vara pe foc

Demult, crenguţele de salcie aşezate la icoane după Florii se aruncau vara pe foc, atunci când începea o furtună pentru a se împraştia norii. Ramurile de salcie de la icoană se aşezau de către gospodar în mijlocul casei, când era vremea rea, pentru a o apăra de trăsnete.

Diferite obiceiuri la toate popoarele creştine

La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri. Unele dintre aceste sunt chiar similare cu cele de la noi. Majoritatea au în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.

Arabii aprind candele împodobite cu flori

Arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier. Grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave, este obiceiul ca toţi cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi.

Superstiţii de Florii

Se spune că astăzi nu este bine să te speli pe cap, pentru că vei albi. Cei care totuşi vor să o facă trebuie să folosească apă sfinţită. De asemenea, se zice că cei care se împărtăşesc în Duminica Floriilor au mari şanse să li se împlinească orice dorinţă îşi vor pune. Tot acum se poate mânca peşte, deşi suntem în plin post al Paştelui, fiind zi de dezlegare. O altă denumire dată sărbătorii de Florii este “Nunta urzicilor”, pentru că în această zi urzicile înfloresc şi nu mai sunt bune de mâncat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS