18.1 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinReţeta de weekend - Bomboane Raffaello

Reţeta de weekend – Bomboane Raffaello

Ingrediente
50 buc migdale întregi
200 g lapte praf
60 ml apă
100 g unt cu min. 80% grăsime
80 g zahăr pudră
100 g fulgi de cocos
un praf de sare
vanilie
Decor:
100 g fulgi de cocos

Mod de preparare
Într-o oală mică se pune la fiert apa împreună cu zahărul pudră. Se lasă la fiert circa 4-5 minute până se îngroaşă un pic. Se adaugă vanilia şi praful de sare şi, în final, untul.
După ce s-a topit untul şi compoziţia s-a omogenizat, se trage de pe foc şi se adaugă fulgii de cocos amestecaţi cu laptele praf. Dacă se amestecă dinainte cocosul cu laptele praf, atunci acesta nu face cocoloaşe.
Nu se mai pune înapoi pe foc, ci se omogenizează repede, amestecând energic cu o lingură de lemn.
Compoziţia obţinută se lasă la răcorit aproximativ o oră, acoperită cu folie alimentară, ca să nu facă crustă. Ea trebuie să rămână călduţă înainte de modelare.
Se ia câte o linguriţă mică de compoziţie, se aşază în mijloc o migdală curăţată şi se formează bilele în palmă. Apoi le scoatem pe o farfurie şi le dăm prin fulgi de cocos. Gata! Sunt fine, cremoase şi aromate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS