12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinMaşina pe care o conduci 100 de ani fără să o alimentezi

Maşina pe care o conduci 100 de ani fără să o alimentezi

Cadillac World Thorium Fuel Concept Car este un prototip care va putea consuma 8 grame de combustibil în 100 de ani.

Sistemele de putere laser (LPS) din Connecticut, Statele Unite ale Americii, dezvoltă o nouă metodă de propulsie cu unul dintre cele mai dense materiale cunoscute în natură: thoriu. Deoarece thoriu este atât de dens, el are potențialul de a produce cantități extraordinare de căldură. Compania a experimentat cu mici bucăți de thoriu, creând un laser care încălzește apa, produce abur și are puterea unei mini-turbine, informează industrytap.com

Consum foarte mic în doar 100 de ani

Modelele actuale ale motorului cântăresc 500 de kilograme. Potrivit CEO-ului lui Laser Power Systems, Charles Stevens, doar un gram de substanță produce mai multă energie decât 7,396 galoane (28,000 litri) de benzină, iar 8 grame ar fi suficiente pentru un secol.

Ce este thoriul?

Este combustibilul nuclear al viitorului. Numele de thoriu este o referinţă la Thor, zeul războiului în mitologia scandinavă. Mai puţin radioactiv decât uraniul, thoriul poate fi exploatat în cariere de suprafaţă, iar acest lucru are un impact minim asupra mediului şi costuri relativ reduse de valorificare. 

Charles Stevens a anunţat însă că maşinile propulsate de thoriu nu vor apărea prea curând pe străzi. El spune că industria auto nu este interesată de proiect, fiind concetrată pe tehnologia clasică, care încă produce bani.

Compania sa dezvoltă diferite sisteme prin care thoriul ar putea fi folosit pentru producerea energiei, fie că este vorba de clădiri de birouri, hoteluri sau restaurante.

În ceea ce priveşte radioactivitatea, Stevens nu îşi face probleme. O singură bucată de folie de aluminiu este suficientă pentru a contracara efectele ei.

Autor: Aurelian Marian Soare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS