Mersul pe jos este un exerciţiu blând cu impact redus, care vă poate menţine atât condiţia fizică, cât şi sănătatea. Mersul pe jos este o formă de activitate fizică accesibilă tuturor. În cazul persoanelor care merg pe jos, există mai puţine probabilități de a manifesta cancer, boli de inimă, accident vascular cerebral, diabet şi alte boli mortale. Acestea trăiesc mai mult şi obţin mai multe beneficii pentru sănătatea mentală şi spirituală ca urmare a acestei practici.
Mersul pe jos previne apariţia diabetului de tip 2. Specialiştii au demonstrat că o persoană care merge pe jos timp de 150 de minute pe săptămână pierde aproximativ 7% din greutatea corpului şi poate reduce cu până la 58% riscul declanşării diabetului zaharat.
Mersul întăreşte inima, în cazul bărbaţilor. În urma unui studiu s-a constatat că rata mortalităţii în rândul bărbaţilor pensionari care au mers mai puţin de 1,5 km pe zi a fost de două ori mai ridicată decât a celor care merg pe jos minim 3 km pe zi.
Cercetătorii afirmă că femeile care au mers pe jos timp de trei ore sau mai mult pe săptămână au avut un risc mai redus de apariţie a atacului de cord sau a altor evenimente coronariene, cu până la 35% comparativ cu femeile care nu au mers pe jos.
Mersul pe jos este bun pentru sănătatea creierului. Specialiştii au descoperit că la femeile care au mers pe jos minim 1,5 ore pe săptămână funcţia cognitivă s-a îmbunătăţit şi declinul cognitiv a fost mai mic decât la cele care au mers mai puţin de 40 de minute pe săptămână.
Cercetările au arătat că femeile aflate la menopauză care au mers pe jos aproximativ 1,5 km în fiecare zi aveau o densitate osoasă mai mare la nivelul întregului corp. Mersul pe jos încetineşte nivelul de pierdere osoasă de la nivelul picioarelor.
Cei care merg pe jos 30 de minute de trei-cinci ori pe săptămână, timp de 12 săptămâni, vor manifesta cu până la 47% mai puţine simptome de depresie.
Mersul pe jos reduce riscul formării cancerului mamar şi de colon. Femeile care au mers pe jos între una şi două ore şi jumătate pe săptămână au avut un risc cu până la 18% mai scăzut de cancer de sân, comparativ cu femeile inactive.
În plus, chiar dacă o persoană dezvoltă cancer de colon, beneficiile activităţii fizice par să continue, atât prin creşterea calităţii vieţii, cât şi prin reducerea mortalităţii.
Mersul pe jos îmbunătăţeşte nivelul condiţiei fizice. Este suficient ca o persoană să meargă pe jos doar 30 de minute, de trei ori pe săptămână, pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea cardiovasculară.
Chiar si plimbările scurte sunt eficiente. Un studiu a arătat că femeile sedentare care fac plimbări scurte pe jos (3-10 minute pe zi) au avut rezultate importante privind îmbunătăţirea condiţiei lor fizice. Cantitatea de grăsime din organism s-a redus în cazul plimbărilor de 30 de minute pe zi.
Mersul pe jos îmbunătăţeşte funcţia fizică. Cercetările au demonstrat că mersul pe jos îmbunătăţeşte atât condiţia fizică și previne dizabilităţile de ordin fizic la persoanele în vârstă.
Mersul pe jos susţine viaţa sexuală. Specialiştii au confirmat că femeile cu vârste între 45-55 de ani care au făcut exerciţii fizice (inclusiv mers pe jos) au constatat o creştere a libidoului, la care s-a adăugat o satisfacţie sexuală crescută.
Mersul pe jos ajută la estomparea durerii cauzate de fibromialgie. Un studiu restrâns a constatat că la femeile cu vârsta între 32-70 de ani, care au mers 60 de minute pe jos, au făcut exerciţii uşoare şi stretching de trei ori pe săptămână timp de 18 săptămâni, s-a îmbunătăţit semnificativ mersul pe jos şi capacitatea mentală, au fost mai puţin obosite şi deprimate.
Beneficiile mersului pe jos
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei