10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinReţeta de weekend - Tartă mousse de cătină

Reţeta de weekend – Tartă mousse de cătină

Ingrediente:
Pentru blat: 200 g biscuiţi simpli cu lapte, 50 g nuci, 80 g unt topit.
Pentru mousse: 500 g cătină proaspătă (sau congelată), 350 g zahăr, 300 ml smântână dulce pentru frişcă 35%, 50 g zahăr pudră, 15 g gelatină, ½ linguriţă esenţă de portocale (sau coaja răzuită de la o jumătate de portocală).

Mod de preparare:
Pune cătina într-o cratiţă şi toarnă deasupra zahărul. Fierbe totul câteva minute la foc mic, până se dizolvă zahărul. Ia cătina de pe foc şi mărunţeşte-o bine cu ajutorul unui robot de bucătărie. Pune gelatină în 100 ml de apă rece. După care las-o să se umfle câteva minute sau procedează conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Apoi strecoară cătina printr-o sită, în aşa fel încât să primeşti o consistenţă fină, fără sâmburi. Cât sosul de cătină este încă fierbinte, adaugă în el esenţa de portocale, gelatina şi amestecă bine cu ajutorul unui tel până se dizolvă complet, după care lasă compoziţia să se răcească la temperatura camerei. Între timp, rupe biscuiţii în bolul unui robot de bucătărie, adaugă nucile şi mărunţeşte-le bine. Apoi toarnă untul topit, după care mai mixează puţin, astfel încât untul cu biscuiţii să se lege şi să aibă o consistenţă de nisip umed.
Răstoarnă biscuiţii mărunţiţi într-o tavă cu fund detaşabil cu diametrul de 21 cm şi presează-i bine pe toată suprafaţa, cu ajutorul unei linguri, în aşa fel încât să obţii un strat uniform. Lasă tava deoparte şi ia un bol, pune în el smântâna dulce şi zahărul pudră. Mixează totul bine până când smântâna devine pufoasă şi densă, având grijă să nu se taie. Când sosul de cătină s-a răcit complet, adaugă treptat frişca şi încorporeaz-o lent. Toarnă mousse-ul în formă peste crusta de biscuiţi cu nuci şi pune-o la frigider pentru 5-6 ore sau peste noapte. Scoate tarta din formă şi decoreaz-o cu cătină proaspătă şi nuci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS