11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinReţeta de weekend - Biscuiţi cu panseluţe

Reţeta de weekend – Biscuiţi cu panseluţe

Ingrediente:
3 ouă, 1 iaurt mic (200 grame), 1 păstaie de vanilie, 125 grame zahăr brun demerara (dacă doriți să fie mai dulci, atunci mai adăugați zahăr), 100 ml ulei de floarea soarelui, 400 g făină albă de grâu.
Pentru finisare: 1 albuș de ou, zahăr tos.

Mod de preparare:
Se bat ouăle cu zahăr, până când zahărul se topește bine.
Se despică pastaia de vanilie, iar semințele se adaugă în bol, peste crema de ouă.
Se adaugă iaurtul și se omogenizează.
Se adaugă uleiul și se omogenizează.
Se încorporează făină albă, după care se frământă puțin.
Se lasă aluatul la rece circa 30 minute, să se așeze glutenul.
Se întinde o foaie subțire (circa 0,5 cm) cu sucitorul, după care se decupează biscuiții cu ajutorul unui forme rotunde.
Se așază biscuiții într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se introduce tava în cuptorul preîncălzit.
Se coc biscuiții la foc mediu (180 grade Celsius) până când trec testul scobitorii, dar nu se lasă la rumenit.
Se scot biscuiții din cuptor și se lasă la răcit în tavă.
Se ung apoi cu albuș de ou bătut puțin cu furculița.
Florile se spală, se zvântă şi se scufundă și ele în albuș bătut, după care se fixează cu grijă pe biscuiți. Se mai ung o dată cu puţin albuș bătut, după care se pudrează cu zahăr tos.
Se introduce din nou tava cu biscuiți la cuptor pentru încă 5 minute, să se usuce.
Se lasă la răcit în tavă, după care se pot servi, sau se păstrează în cutii închise etanș.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS