La 23 octombrie 1956 a început Revoluţia anticomunista din Ungaria, când un grup de studenţi au organizat o demonstraţie, care nu avea legătură cu situaţia din Ungaria, ci cu cea din Polonia, scrie descopera.ro.
La Poznan izbucnise în iunie, acelaşi an, o revoltă serioasă, anti-sovietică, înăbuşită de armată. Proteste similare avuseseră loc la Praga şi în Estul Germaniei.
Studenţii unguri auziseră că polonezii plănuiesc noi proteste şi au decis să îi susţină. Aşa începea revoluţia ungară din 1956. Protestul studenţilor a determinat zeci de mii de oameni să iasă în stradă, iar demonstraţia s-a transformat într-un protest la scară largă împotriva sovieticilor.
Pe 4 noiembrie, tancurile sovietice intrau în Budapesta. Au început bătălii sângeroase pe străzi, iar ungurii au început să fugă în număr mare în Austria. Până când graniţele au fost închise complet, 180.000 de refugiaţi unguri ajunseseră în Austria, iar 20.000 fugiseră în sud, în Iugoslavia. Dintre cei 200.000, un sfert nu împliniseră 20 de ani. Austria a intrat într-o criză, deoarece a trebuit să facă faţă unui număr neaşteptat de mare de imigranţi. Guvernul de la Viena s-a descurcat într-un mod remarcabil. În final, 180.000 din cei 200.000 de refugiaţi au fost distribuiţi în 37 de ţări – printre care SUA, Canada, Republica Federală Germană, Australia şi statele din Scandinavia, primii 100.000 în primele zece săptămâni. Aproximativ 10.000 de oameni au fost obligaţi să se întoarcă în Ungaria, din cauza unor probleme administrative.
România, în frunte cu Gheorghe Georghiu-Dej, a susţinut intrarea tancurilor sovietice în Budapesta.
Agasat de repetatele aluzii ale tovarişilor maghiari la repunerea în discutie a statutului Ardealului, Dej a receptat evenimentele din Ungaria, ca având un caracter antiromanesc. Machiavelli din Carpaţi se temea în plus că minoritatea maghiară din România, care număra aproape două milioane de oameni, era predispusă sa urmeze exemplul Budapestei. Exista şi temerea că o Ungarie condusa de „fascişti” ar fi putut emite unele pretenţii la Transilvania.
Râvna lui Dej a ieşit la iveală înca din timpul convorbirilor cu N.S. Hruşciov, care venise la Bucureşti, la 1 noiembrie, pentru a se consulta cu liderii comunişti din România şi Cehoslovacia. La discuţii au participat din partea romana Gheorghe Georghiu-Dej, Emil Bodnăraş şi Nicolae Ceauşescu, care răspundea de Forţele Armate şi de Securitate.
Potrivit memoriilor sale, Hruşciov a constatat cu satisfacţie că românii erau de acord că în Ungaria trebuie intervenit urgent şi decisiv. Mai mult, Dej a vrut chiar să se implice militar. Liderul sovietic a respins însa oferta, amintindu-le ironic românilor că au „experienţă”, întrucat in 1919 lichidasera Republica Ungara a Sfaturilor, iar acum ar fi dorit să ocupe din nou Budapesta. Dar, dacă în 1919 interveniseră pentru a curma un experiment bolşevic, în 1956 ar fi luptat pentru a-l susţine.
