15.1 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024

Horoscop

Berbec
Vor fi multe de pus la punct, iar răbdarea nu va fi punctul forte în această perioadă. Încercaţi să nu fiţi încăpăţânat şi, mai ales, nu daţi curs pornirilor impulsive, care pot determina apariţia unor neînţelegeri cu partenerul de suflet. Spre sfârşitul zilei, situaţia se va îmbunătăţi considerabil şi veţi petrece clipe excelente în compania partenerului. Banii care vi se datorează vor întârzia.

Taur
Lucrurile nu vă ies prea uşor şi aveţi senzaţia că eforturile pe care le depuneţi nu-i interesează pe cei din anturajul de la serviciu. Veţi avea mult de muncit şi nu întotdeauna meritele vă vor fi recunoscute. Conştiinciozitatea vă va fi de un real folos, aşa că nu este cazul să precupeţiţi nici un efort pentru a vă achita de sarcinile de serviciu. La un moment dat, o persoană cu funcţie v-ar putea da un sprijin substanţial.
   
Gemeni
În ceea ce priveşte starea generală, se poate spune că veţi beneficia de un bun echilibru energetic, acesta permiţându-vă să rezolvaţi chestiuni dintre cele mai diverse. Aţi putea profita de conjunctura acestei zile pentru a vă consolida relaţia cu partenerul de viaţă. De asemenea, este foarte posibil ca acesta să aibă unele realizări de care vă veţi bucura împreună.
 
Rac
Din punct de vedere mental, sunteţi deosebit de eficient. Reuşiţi să vă concentraţi cu uşurinţă şi nu veţi avea nici o problemă dacă veţi dori să vă puneţi ideile în practică. Dacă aveţi probleme legate de aparatul circulator, în această perioadă ele s-ar putea acutiza. Prudenţa se cere a fi pusă pe primul plan, altfel aţi putea avea parte de neplăceri serioase. Calmul şi prudenţa se cer a fi puse pe primul plan, altfel puteţi fi angrenat în tot felul de conflicte.
   
Leu
Nu tot ce v-aţi propus pentru această zi va putea fi pus în practică, dar până la urmă lucrurile se vor aranja într-un mod care să vă avantajeze. Cineva vă va face o surpriză, care se va dovedi a fi dintre cele plăcute. Interesul pentru relaţia cu prietenii şi pentru activităţile sociale în general se va accentua. Veţi primi o propunere interesantă şi nu aveţi nici un motiv să fiţi suspicios. În anturajul  apropiat vor fi dezbateri aprinse privind proiectele de interes comun.
 
Fecioară
În această zi, interesul pentru chestiunile sentimentale se va accentua considerabil, iar iniţiativele din acest domeniu se vor bucura de succes. Nu este exclus să existe unele divergenţe de păreri, generate de proiectele comune. Veţi reuşi, însă, să ajungeţi la un compromis care să mulţumească pe toată lumea.     

Balanţă
Ar trebui să vă concentraţi asupra unor activităţi la care aţi rămas în urmă până acum. Totuşi, în ansamblu, situaţia vă favorizează, aşa că nu este cazul să vă faceţi probleme. Neînţelegerile pe care le-aţi avut cu partenerul de viaţă s-ar putea ameliora, cu condiţia să daţi dovadă de mai multă înţelegere. Activităţile intelectuale vă dau ocazia să vă puneţi în vedere inteligenţa şi intuiţia.

Scorpion
Entuziasmul sentimental va creşte semnificativ în această perioadă. Timpul liber petrecut în compania fiinţei iubite vă va da ocazia să vă consolidaţi relaţia cu aceasta. Veţi cheltui ceva bani împreună, dar acest lucru nu are de ce să vă deranjeze. Profitaţi de şansa din această perioadă şi oferiţi ceva mai mult din timp partenerului de suflet. De energie fizică nu duceţi lipsă, dar nu prea reuşiţi să o folosiţi în mod eficient.  

Săgetător
Dacă doriţi să faceţi unele mici schimbări în viaţă, situaţia vă avantajează cu condiţia să nu exageraţi. Este posibil să vă confruntaţi cu ceva probleme legate de acte sau de o aprobare, care vă va ţine cu sufletul la gură o bună bucată de vreme. Şansa vă va susţine, aşa că aţi putea să demaraţi o activitate mai deosebită, pe care o aveţi în vedere de mai mult timp. Veţi fi cam impulsiv, cam agitat, ceea ce v-ar putea pune în situaţia de a avea neînţelegeri cu superiorii ierarhici.  
 
Capricorn
Partenerul se va confrunta cu o situaţie mai dificilă, iar sprijinul dumneavoastră i-ar putea fi de un real folos. Veţi avea tot felul de discuţii cu rudele apropiate pe teme de interes comun şi vă veţi susţine cu înverşunare punctele de vedere. Nu se vor rezolva chiar toate aşa cum vă doriţi, dar cu siguranţă, în ceea ce vă priveşte, finalul va fi fericit. Dacă vreţi să plecaţi la drum, atenţie la acte.
    
Vărsător
Unul dintre părinţi vă va solicita sprijinul pentru a rezolva o situaţie delicată. Traversaţi o bună perioadă pentru a vă bucura de proiectele pe care vi le-aţi făcut pentru timpul liber. Activităţile sociale vă vor stimula imaginaţia şi creativitatea. Veţi avea ocazia de a vă lărgi cercul de prieteni, dar şi de a vă consolida vechile prietenii. Excursiile în afara localităţii vor fi şi ele un bun prilej de distracţie şi relaxare.

Peşti
Sunteţi mai optimist decât în mod obişnuit, iar comunicarea cu cei din jur decurge cât se poate de armonios. Aţi putea profita de ocazie pentru a vă găsi susţinători pentru proiectele în care sunteţi implicat. Este posibil să primiţi o sumă de bani pe care o aşteptaţi de mai mult timp sau ca o investiţie mai veche să dea rezultate. Oricum, banii nu vă vor rămâne prea mult în buzunar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS