Programul de la ghişeul pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar din Craiova s-a modificat începând cu data de 1 ianuarie 2014, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj printr-un comunicat. Astfel, funcţionarii de la ghişee vor avea program de lucru cu publicul lunea şi miercurea între orele 8:30-13:00 şi 14:00-18:00, iar în zilele de marţi, joi şi vineri între orele 8:30 şi 13:00.

Reprezentanţii IPJ le reamintesc cetăţenilor care sunt documentele necesare pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar persoanelor fizice:
– buletinul/cartea de identitate/paşaportul, care atestă locul naşterii, domiciliul/ reşedinţa solicitantului;
– cererea tip, completată cu datele de stare civilă şi semnată;
– timbre fiscale în valoare de 2 RON;
– dovada plăţii taxei de eliberare a certificatului, în valoare de 10 RON;
– procură autentificată în condiţiile art. 31 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 290/2004 republicată, privind cazierul judiciar (dacă este cazul).

Toate documentele vor fi prezentate în original, iar documentele menţionate la ultima poziţie a listei se vor reţine în original dacă sunt emise doar pentru obţinerea certificatelor de cazier judiciar. În cazul în care acestea sunt emise şi pentru alte scopuri, se va reţine câte o copie a acestora, care se va ataşa cererilor depuse.

Taxa de eliberare a certificatului de cazier judiciar se poate plăti în numerar – la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului sau prin mandat poştal – la unităţile Companiei Naţionale Poşta Română.

Oana OLARU
Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.