Structura internă a Lunii, similară cu cea a Pământului
Rezultatul unei cercetări efectuate la NASA a relevat faptul că este foarte posibil ca Luna să aibă o structură internă similară cu cea a Pământului. Descoperirea a fost făcută recent, după ce câţiva cercetători au folosit tehnici moderne pentru a studia semnalele emise de senzorii seismici lăsaţi pe suprafaţa Lunii în timpul misiunii Apollo din 1971. Oamenii de ştiinţă de la NASA au aplicat o serie de tehnici seismologice contemporane asupra datelor emise de senzorii de pe Lună, iar noul studiu sugerează faptul că acest corp ceresc are un nucleu solid, bogat în fier, cu o grosime de aproximativ 241 de kilometri şi un nucleu fluid, alcătuit în principal din fier lichid, a cărui rază este de aproximativ 330 de kilometri. Potrivit informaţiilor culese, nucleul lunii conţine un procent mic de elemente uşoare, ca de exemplu sulf, fapt ce confirmă cercetările seismologice făcute asupra Terrei, care sugerează că în jurul nucleului Pământului ar exista un strat format din elemente uşoare. Diferenţa faţă de structura Pământului este faptul că în jurul nucleului ar exista un strat „de graniţă“, format din materie parţial lichidă, strat care are o grosime de aproape 480 de kilometri. Informaţiile date publicităţii de cercetătorii de la NASA clarifică într-o oarecare măsură procesul natural de evoluţie al Lunii şi cum acest corp ceresc şi-a creat şi şi-a menţinut un câmp magnetic puternic. Potrivit specialiştilor, descoperirea acestor detalii cu privire la nucleul Lunii este extrem de importantă pentru ca oamenii de ştiinţă să poată dezvolta modele cât mai exacte în ceea ce priveşte felul în care s-a format Luna. Studiul, care a fost publicat în ediţia electronică a revistei Science, a folosit informaţii colectate în timpul misiunilor Apollo din perioada 1969-1972, când pe Lună au fost „trimise“ patru seismografe care au înregistrat activitatea seismică lunară până în anul 1977.
