Cine a avut şansa să viziteze Ungaria într-un tur al „tradiţiilor vii“ („Living traditions international study tour“) a putut să descopere obiceiuri străvechi cu totul aparte, reînviate sub ochii turiştilor, luaţi ca şi complici în demonstraţiile localnicilor. Pusta maghiară, Muzeul Satului, cea mai veche moară de apă din Turistvandi, ferma din Tuba, crama Tokaj, pălărierul cu meşteşugul său străvechi te transpun în altă lume…
După ce vizitezi Budapesta şi crezi că este suficient pentru a-ţi forma o părere despre Ungaria, îţi dai seama că regiunile înconjurătoare sunt total diferite, aparte, păstrând un aer arhaic. Dincolo de castele, poduri şi lumini de vis, te aşteaptă altă lume, cu oameni care ţin la obiceiurile străbune şi care ştiu să facă turism povestind, bineînţeles, la un pahar de palincă, atât japonezului, cât şi spaniolului sau ucraineanului despre cultura şi ţinuturile pe care vor să le facă peste tot cunoscute. Ungaria te invită astfel la un turism în mediul rural, unde te poţi caza atât la localnici, cât şi în ferme special amenajate în stil tradiţional.
Hortobágy, câmpia maghiară
Ţinutul de şes cuprinde trei judeţe, are graniţă atât cu Ucraina, cât şi cu România, iar pe teritoriul său se află Parcul Naţional din Hortobágy. Bogatul rezervor de ape termale din această regiune este exploatat de staţiuni balneare. Priveliştea pustei infinite este captivantă şi te trimite cu gândul la un ţinut părăsit. Orizontul înfăţişează privirilor kilometri întinşi de câmpie… Despre ţinutul Hortobágy se spune că este o curiozitate a Europei Centrale. Localitatea şi împrejurimile îi atrag pe cei dornici să cunoască ţinutul în primul rând cu valorile sale naturale şi cu patrimoniul construit din creşterea animalelor, cu tradiţiile păstoreşti vii, arta populară, programele pentru observarea păsărilor sau cele gastronomice. Se spune că, odinioară, Hortobágy a fost un teritoriu cu o vegetaţie abundentă, cu păduri şi zone întinse de stufăriş. După reglarea cursului Tisei în 1855, terenul s-a uscat, transformându-se în cu totul altă formaţiune naturală. Pusta este, deci, în aceeaşi măsură, opera omului şi a naturii. După cel de-al doilea război mondial s-au schimbat relaţiile de putere. Hortobágy a fost preluat provizoriu de stat, purtând denumirea de Ferma Naţională pentru Creşterea Animalelor, care a constituit baza înfiinţării fermelor de stat. Din toate colţurile ţării au sosit oameni dornici să muncească aici, iar din 1949 au început să funcţioneze fermele de stat independente. Este una dintre cele mai întinse suprafeţe ierboase din Europa, unde pasc sub cerul liber cirezi de vite sure ungureşti, cai, bivoli, turmele de oi raţcă, având coarnele răsucite. Suprafaţa Parcului Naţional din Hortobágy, inclus în patrimoniul mondial în 1999, este de 70.000 de hectare. La Muzeul Păstorilor se poate afla cum şi unde locuiau, cum se îmbrăcau, cum îşi preparau mâncarea, ce fel de obiecte confecţionau şi cum le decorau păstorii din Hortobágy, trăind iarna şi vara sub cerul liber. Fauna şi flora fără seamăn ale pustei maghiare, arta ei populară, uneltele meşteşugăreşti caracteristice sunt expuse în Şopronul din Hortobágy, vizitatorii având prilejul să-i vadă de aproape pe „locatarii“ parcului de animale din pustă. În orele petrecute în pusta ungară, ai posibilitatea să iei lecţii de călărie, să asişti la demonstraţii de călărie impresionante, pentru care ungurii sunt faimoşi în toată Europa.
Muzeul Satului
Muzeul Satului din Sosto, Nyiregyhaza, prezintă într-un cadru medieval cele cinci regiuni ale Ungariei.
Casele expuse la muzeul în aer liber au fost aduse aici din diferite sate, fiind locuinţe autentice ţărăneşti. Ai nevoie de cel puţin o jumătate de zi ca să poţi vizita toate expoziţiile cu tradiţii maghiare, iar dacă nimereşti în zi de sărbătoare, poţi asista şi la evenimente folclorice. Alături de casele tradiţionale, cu verandă, cu nelipsitele muşcate de la geam, cu acoperişul din trestie, există şi un workshop space, care completează atmosfera arhaică. Expoziţia caselor începe cu regiunea Nyirseg, cea mai veche dintre acestea fiind o locuinţă din lemn datând din 1816. De asemenea, pot fi vizitate gospodării caracteristice secolului trecut, care au aparţinut fie ţăranilor, fie boierilor. Meserii de mult uitate sunt reînviate în acest spaţiu: fabricarea roţilor de car (din lemn), a butoaielor, o veche frizerie, un atelier foto, altul unde se realizează potcoave ca în secolul XVII, precum şi unul unde sunt prezentate cele mai vechi metode de ascuţit unelte şi de coacere a turtei dulci, alături de o şcoală, o biserică şi o staţie de pompieri. La plecare, poţi cumpăra diverse suveniruri: o potcoavă, un semn de carte realizat din pânză cusută manual, o inimioară din turtă dulce, fotografii care să-ţi amintească de aceste locuri. În pauze, îţi poţi reîncărca „bateriile“ cu o bucată de pâine caldă, coaptă în cuptoare de pământ, peste care localnicii îţi toarnă o generoasă porţie de smântână şi verdeaţă.
Máriapócs
Acest loc a devenit regiune de pelerinaj datorită tabloului făcător de minuni al Sfintei Fecioare lăcrimând, aflat în bazilica greco-catolică. Deşi, după minunea întâmplată în anul 1696, pânza a fost transportată, din ordinul împăratului Austriei, la Stephans-Dom din Viena, miracolul lăcrimării s-a repetat în 1715 şi 1905 şi cu copia tabloului. Papa Pius XII a distins impunătoarea biserică, zidită în 1756, cu rangul de „basilica minor“, ea fiind vizitată şi de Papa Ioan-Paul al II-lea cu prilejul călătoriei sale de propovăduire a ecumenismului din 1991.
Meşteşuguri străvechi
Meseria olăritului s-a moştenit timp de 200 de ani din tată în fiu în localitatea Nádudvar, din apropiere de Hortobágy. Ornamentele florale ale faimoaselor vase negre nesmălţuite sunt frecate cu pietriş, iar acest proces poate fi urmărit în atelierul lui Lajos Fazekas, maestru al artei olăritului. Cele peste o sută de obiecte de artă prezentate au obţinut recunoaşterea la mai multe expoziţii de până acum. Poţi vedea cum, sub ochii tăi, lutul se transformă în vase şi castroane. La ceva kilometri distanţă, altă meserie moştenită din tată în fiu trăieşte şi astăzi prin talentul pălărierului Gyula Mihalko. 16 ore pe zi dedică acesta realizării unei pălării, ore în şir petrecute în faţa materialului brut (lână – n.r.), alte ore în faţa cazanului în care este aruncată pălăria… Apoi, prezintă cu mândrie turiştilor întreg procesul fabricării pălăriilor tradiţionale ungureşti.
Túristvándi
Uriaşele roţi ale morii de apă din secolul al XVIII-lea, în funcţiune şi astăzi, sunt puse în mişcare de apa râului Túr, iar sistemul ei de ecluze reglează nivelul acesteia. Turnul de clopot original, vechi de 500 de ani, acoperit cu şindrile, al bisericii reformate a comunei, construită în stil gotic, poate fi vizitat la Muzeul de Etnografie în Aer Liber din Szentendre.
Tiszadob
Se spune că în această comună a început, în urmă cu 150 de ani, reglarea cursului râului Tisa, care, din cauza revărsărilor, a provocat nenumărate probleme locuitorilor de pe malurile lui. Generaţiile următoare au ridicat un monument în memoria iniţiatorului acestui proiect – contele István Széchenyi, iar proiectantului – inginerul Pál Vásárhelyi, o statuie.
Castelul Andrássy, cu un stil arhitectural eclectic (1860), aminteşte turiştilor de castelele romantice din poveşti; astăzi funcţionează ca un cămin de copii, cu un veritabil labirint de cimişir în parcul său, unic în Ungaria, caracteristic grădinilor franţuzeşti. Poţi afla astfel că acest minunat castel are patru uşi de intrare – cât cele patru anotimpuri, 12 turnuri inegale – cât lunile unui an, 365 de ferestre – numărul zilelor anului, 52 de camere – câte săptămâni sunt într-un an…
Mai multe poze puteţi găsi pe http://bogdan.gds.ro.
