21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Munca, benefică pentru creier

Munca prestată până la o vârstă avansată este benefică pentru memorie, reducând riscul ca trecerea anilor să şteargă din minte diferite amintiri. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la prestigiosul King’s College din Londra. Specialiştii vin astfel în sprijinul tuturor celor care, din diferite motive, militează pentru creşterea vârstei de pensionare. Specialiştii asigură că persoanele care rămân în câmpul muncii până la o vârstă avansată prezintă un risc mult mai mic de a se îmbolnăvi de Alzheimer. Potrivit studiului dat publicităţii de Journal of Geriatric Psychiatry, menţinerea în stare activă a creierului „conservă“ circuitele cerebrale, apărându-le de afecţiunile care apar odată cu înaintarea în vârstă. Pentru acest studiu, oamenii de ştiinţă au monitorizat 1.320 de persoane, care sufereau de demenţă, 382 dintre acestea fiind bărbaţi. După analizarea rezultatelor, specialiştii londonezi au constatat că, în cazul subiecţilor care au ieşit la pensie la o vârstă avansată, semnele bolii au apărut mult mai târziu decât la persoanele care deciseseră să se retragă din activitate mai devreme, pentru a se bucura de viaţa de pensionar. Concluzia cercetătorilor a fost clară: rămânerea în câmpul muncii pentru cât mai mulţi ani ajută creierul să fie activ, întârziind apariţia demenţei. De asemenea, studii precedente au demonstrat că exerciţiile fizice efectuate regulat, precum mersul pe jos, contribuie la îmbunătăţirea memoriei persoanelor cu vârste peste 50 de ani care suferă de o diminuare uşoară a capacităţilor lor mintale, fenomen care precede, în general, maladia Alzheimer.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS