11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinStaţiunea Săcelu atrage sute de turişti

Staţiunea Săcelu atrage sute de turişti

Staţiunea Săcelu este unul dintre obiectivele turistice preferate de gorjeni, dar şi de turişti din întreaga ţară care preferă nămolul de aici, cunoscut pentru efectele sale terapeutice.

Staţiunea Săcelu este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale judeţului Gorj. Sutele de turişti care vin în staţiune aproape în fiecare week-end au transformat zona în locul perfect de petrecere a timpului liber. Toată lumea caută nămolul cu efecte terapeutice care se găseşte din belşug în cele trei bazine din cadrul bazei. Foarte mulţi sunt atraşi de faima legendelor povestite de cei care au trecut deja pe la Săcelu sau, pur şi simplu, revin an de an pentru a-şi trata anumite afecţiuni de care în altă parte nu ar putea să scape.

Baza de tratament, plină

În această perioadă, baza de tratament este aproape plină, aici fiind cazate 170 de persoane. Staţiunea şi spaţiile de tratament şi cazare se află în administrarea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Majoritatea celor care beneficiază de tratamente şi de toate celelalte facilităţi sunt angajaţi ai companiei. Există însă şi persoane care au prescrise din partea medicului specialist câteva zile de tratament la Săcelu şi vin în acest loc să-şi trateze diferitele afecţiuni, în special cele care afectează sistemul osos şi muscular. În cadrul bazei există spaţii dotate cu aparatură, de acestea ocupându-se personal medical specializat. Tot aici sunt asigurate atât cazarea, cât şi masa.

Monitorizaţi de Institutul Naţional de Medicină

Tudor Vâlceanu, directorul Bazei de tratament Săcelu, a declarat că toate cele trei bazine sunt monitorizate în permanenţă de Institutul Naţional de Medicină. Anual, specialiştii institutului vin la Săcelu şi prelevează probe de nămol şi de apă, pentru a stabili nivelul concentraţiei diferitelor substanţe pe care le conţin. „Între turiştii care vin să facă baie conţin în bazine şi să folosească nămolul nu sunt numai gorjeni, ci şi cetăţeni din Botoşani, Bucureşti şi am avut chiar şi din Constanţa. Baza este cu circuit închis. Mulţi vin însă la bazinele unde accesul este pentru toată lumea, ca să scape de bolile de piele, de durerile de spate şi de oase, în general. A fost un medic care a venit aici în căruciorul cu rotile şi a plecat pe picioarele lui. În afară de efectele terapeutice, apa din bazine oferă, în funcţie de anotimp, un spectacol coloristic deosebit, un fenomen unic în Europa“, a declarat directorul Tudor Vâlceanu.

Taxe de intrare

Pentru a avea acces în apa din bazine şi la nămolul minune, trebuie achitată o taxă de doi lei pentru pensionari şi copii. Taxa de intrare pentru adulţi este de patru lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU