Prima interventie chirurgicala in gravitatie zero
27 septembrie ar putea intra in istoria medicinei ca o data de referinta. La bordul aeronavei Airbus A300, o echipa de chirurgi francezi a realizat prima interventie chirurgicala pe om in gravitatie zero. Echipa coordonata de Dominique Martin, seful Sectiei de chirurgie plastica din cadrul Spitalului Universitar din Bordeaux, a indepartat o tumoare de pe antebratul unui pacient voluntar, pe nume Philippe Sanchot. Operatia a durat 11 minute si a fost executata la bordul aeronavei Airbus A300, avion capabil sa execute parabole care creeaza perioade de 20 de secunde de gravitatie zero. Chirurgii au lucrat ancorati, in timp ce pacientul s-a aflat intr-un cort steril. Instrumentele, studiate special pentru aceasta interventie, au fost dotate cu magneti speciali, care le tineau prinse de masa de operatie din metal. La operatie au participat trei chirurgi si doi anestezisti.
Un regizor german isi ia la pumni criticii
Regizorul german Uwe Boll a decis sa ia imediat masuri impotriva celor care au curajul sa ii critice filmele. Neamtul de 41 de ani tocmai i-a facut KO pe patru de jurnalisti si are de gând sa repete aceasta experienta si cu alti colegi de-ai victimelor sale. 15 persoane au raspuns la provocarea lui Boll, de a urca in ring pentru un meci de box. De mentionat ca regizorul este un fost pugilist profesionist. Uwe Boll prefera sa le raspunda criticilor asa cum stie el mai bine, adica in ring. „Ma enerveaza peste masura când oamenii scriu despre filmele mele. Sa le vada!“, a spus neamtul, care este considerat de critica drept cel mai prost regizor din toate timpurile. Boll tocmai a „trimis la podea“ patru critici, acestia neavând nici o sansa in fata fostului pugilist. Toate meciurile sunt filmate, urmând ca imaginile sa fie folosite pentru urmatorul film al regizorul.
30 de minute in intuneric pentru a vedea mai bine cerul
Locuitorii din Reykjavik si din alte doua orase din Islanda vor petrece doua ore in intuneric pentru a admira noaptea polara. Dupa cum informeaza site-ul Yahoo!News, autoritatile islandeze vor intrerupe iluminatul public la ora 22.00 GMT, adica dupa doua ore de la apusul soarelui, pentru o durata de o jumatate de ora, a anuntat scriitorul Andri Snaer Magnason. De asemenea, locuitorii celor trei orase au fost rugati, in cazul in care vor sta in propriile locuinte, sa tina lumina stinsa. In toata aceasta perioada, un astronom va descrie cerul la radio. „Cerul se va vedea foarte frumos dupa ce va fi intrerupt iluminatul public“, a spus Magnason, cel care a avut aceasta idee.
„Codul lui Da Vinci“ – fruntas la incasari
„Codul lui Da Vinci“ a fost desemnat filmul cu cele mai mari incasari din vara anului 2006, informeaza site-ul infoshowbiz.com. Filmul, cu Tom Hanks si Audrey Tautou in rolurile principale, a avut incasari in valoare de 1,2 miliarde de dolari in intreaga lume, in timp ce costurile de productie s-au ridicat la 367 de milioane de dolari.
Cu toate ca a reusit sa aiba incasari de 1,8 miliarde de dolari, filmul „Piratii din Caraibe“ s-a clasat pe locul al doilea in topul celor mai profitabile filme, deoarece costurile de productie au fost mai mari decât in cazul peliculei „Codul lui Da Vinci“.
Janet Jackson vrea sa fie mamica
Janet Jackson isi doreste „cu disperare“ sa-si intemeieze o familie. Potrivit site-ului Femalefirst.co.uk, cunoscuta artista americana, de 40 de ani, are in prezent o relatie cu producatorul Jermaine Dupri. Ea a dezvaluit ca, desi isi doreste mult sa-si conceapa urmasii pe cale naturala, se teme ca ar putea fi prea tâziu pentru ea. „As fi foarte fericita daca, intr-o buna zi, voi putea fi mamica. Cred insa ca va trebui sa ma grabesc, pentru ca am deja 40 de ani“, a declarat artista.
Renee Zellweger si George Clooney, din nou impreuna
Renee Zellweger si George Clooney sunt din nou impreuna, informeaza site-ul infoshowbiz.com.
Interpreta eroinei Bridget Jones si regizorul filmului „The Good Night, And Good Luck“ au hotarât sa isi reia relatia intrerupta cu câtiva ani in urma, relatie care atunci a durat doar câteva luni. Potrivit sursei citate, cei doi au petrecut o seara romantica la restaurantul Tower Bar din Los Angeles, au luat cina, au dansat si au iesit din restaurant tinându-se de mâna.