20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCamelia, simbolul rafinamentului

Camelia, simbolul rafinamentului

Frumusetea arbustilor cu frunze de un verde stralucitor si flori cu petale cerate, colorate in nuante de la alb la rosu si violet, a fascinat inca din cele mai vechi timpuri. Aduse in Europa din locurile de origine (China, Japonia) din secolul al XVIII-lea, cameliile sunt foarte apreciate si folosite la decorarea gradinilor, a teraselor si interioarelor. Aceste flori sunt reproduse si pe multe obiecte de arta chinezesti, ele fiind simbolul elegantei si al rafinamentului.


Cea mai frecventa specie este camellia japonica. Numeroasele sale soiuri au flori cu forma asemanatoare celor de bujor, trandafir sau anemone. Planta necesita o ingrijire mai speciala. In acest fel, puteti evita pierderea ei si obtine o inflorire bogata.


Vara, puteti aseza planta afara, insa la inceputul toamnei trebuie sa o mutati in interior, intr-un loc racoros, unde, dupa formarea bobocilor, intra intr-un usor repaus. Astfel, primavara, se va obtine o inflorire intensa.


Asezati ghivecele in locuri bine luminate, insa feriti-le de lumina directa a soarelui. Aceasta poate provoca arsuri pe frunze. In timpul verii le puteti aseza in gradina, in locuri usor umbrite.


Tot timpul anului, udati planta in mod periodic si din abundenta, in special in perioada de inflorire. Nu lasati pamântul sa se usuce intre doua udari.


Radacinile cameliilor se impletesc, comprimând pamântul care le inconjoara si formând astfel un amestec aproape impermeabil pentru apa. Asigurati-va, deci, ca apa patrunde bine in pamântul din vas si nu lasati substratul sa musteasca de apa. Excesul de umezeala dauneaza plantei.


Pe timpul verii, frunzisul trebuie frecvent pulverizat cu apa. Deoarece planta nu suporta calcarul, folositi apa de ploaie. Fertilizarea nu este esentiala intr-un substrat bun si orice aplicare trebuie sa fie usoara. Aplicati ingrasaminte o data la doua saptamâni, de la sfârsitul infloririi pâna toamna.


Transplantarea o puteti face primavara, la trei-cinci ani, in vase mai mari. In fiecare an trebuie sa inlocuiti pamântul de la suprafata. La plantare, folositi un amestec format din turba, pamânt de frunza si pamânt de gradina, necalcaros. Dupa inflorire, puteti sa tundeti tufa, pentru a da o forma plantei, pentru a-i corecta marimea si pentru a indeparta ramurile bolnave sau uscate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS