11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMansarda... calatorie in trecut

Mansarda… calatorie in trecut

Mansarda nu este un lucru vechi de când lumea, fiind implementata pentru prima oara la inceputul secolului al XVI-lea, la Palatul Louvre. Prin imbinarea dintre modern si rustic, un pod dezafectat se poate transforma intr-un spatiu locuibil.


Un pod paraginit poate fi transformat intr-un spatiu plin de viata, eleganta si culoare. Modificarile sunt majore, pentru ca beneficiarii sa se bucure de tot confortul. Mansarda nu cuprinde numai o camera de dormit, ci si un spatiu separat de studiu, unde poate fi asezat un birou, iar unul dintre pereti poate fi ocupat in intregime de rafturi cu carti si dulapuri pentru haine. Camerei principale i se poate adauga o baie, nu foarte larga, dar suficient de mare pentru a gazdui o cabina de dus, alaturi de celelalte obiecte sanitare. Spatiul poate fi „dotat“ cu tot felul de obiecte vechi (un radio imbatrânit de vreme, policioare de lemn care „gazduiesc“ numeroase vase din sticla sau ceramica, in forme si culori artizanale).


Cu acces deschis din camera, poate fi amenajata o zona care sa aiba destinatia unei bucatarii, pe un nivel diferentiat, intr-un colt ferit de priviri, sub unul dintre peretii oblici, mansardati. In acel loc poate fi instalata o chiuveta, intr-un dulap ce adaposteste vesela necesara persoanelor care locuiesc in mansarda. Ferestrele pot transforma podul casei intr-un spatiu de locuit luminos si prietenos. Este important sa luati in considerare posibilitatea de a instala mai multe ferestre de mansarda, in asa fel incât acestea sa asigure si lumina necesara, si privelistea dorita, dar sa fie si usor de deschis si inchis.


Decor rustic


Decoratiunile dintr-o mansarda pot duce cu gândul la un spatiu mai vechi, rustic. Pe podele pot fi expuse fâsii de presuri artizanale, quilt-uri colorate pe care pot trona obiecte decorative, realizate manual. Pe pereti pot fi agatate masti sau papusi realizate tot manual. Sub ochiurile de geam ale camerei, glafurile din lemn pot fi impânzite cu fel de fel de decoratiuni. Acest „amalgam“ reuseste sa creeze un decor nepretentios, desprins parca din universul copilariei, dar menit sa corespunda unui spatiu de locuit matur si generos. Livingul ramâne piesa centrala a mansardei, in jurul careia „graviteaza“ celelalte incaperi. Si acesta poate fi gândit in acelasi stil vechi, patinat, in care sa se tolaneasca printre pernele colorate si de diferite marimi invitatii. Pardoseala, o dusumea vopsita in diferite culori, poate fi „imbracata“ cu un singur covor din lâna naturala. Dulapurile din lemn care imbraca spatiul pot fi postate pe perete sau chiar incastrate in el pentru a câstiga si mai mult spatiu de depozitare.


Material realizat in colaborare cu revista Casa si Biroul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS