Robust, vioi, curajos si mereu „in priza“, acest câine este sigur pe sine, in ciuda gabaritului redus, si putin incapatânat. Calm, inteligent si atent cu copiii, el poate fi un tovaras afectuos, dar niciodata servil.
Odinioara, Lhasa Apso indeplinea rolul de pazitor al templelor si al mânastirilor tibetane. Totodata, acest câine era recunoscut ca aducator de noroc. Se credea ca, dupa moarte, sufletul omului patrunde in corpul animalului, motiv pentru care acesta era considerat sacru. Rasa isi datoreaza numele capitalei Tibetului – Lhasa, „apso“ semnificând „câine-santinela care latra“. In prezent, Lhasa Apso s-a raspândit in intreaga lume, devenind una dintre cele mai populare rase de câini de companie. Silueta sa, departe de a fi una comuna, nu reprezinta totusi o aparitie senzationala.
Totusi, este un animal atragator deoarece temperamentul sau este deosebit de spontan. Câine de talie mica, Lhasa nu depaseste greutatea de 7-8 kg. Corpul lui este mai mult lung decât inalt, bine proportionat si compact. Capul, de marime medie, este garnisit cu barba si mustati stufoase. Ochii sunt de culoare inchisa, nici bulbucati, nici infundati in orbite. Urechile sale atârna si sunt acoperite de smocuri abundente de blana. De altfel, elementul reprezentativ al rasei il constituie splendida roba. Frumusetea acesteia depinde in mare masura de forma fizica si psihica a animalului. Firele de par trebuie sa fie lungi, dese si drepte. O blana lânoasa, matasoasa sau ondulata nu este acceptata de standard. Culorile frecvent intâlnite sunt roscat si gri, dar si combinatiile de nuante distincte, deseori cu marcaje albe, ori negru sau alb in intregime. La mare pret este culoarea aurie.
Lhasa Apso, un „gardian“ de nadejde
Functia traditionala a acestui câine este aceea de „gardian“, ceea ce presupune un caracter ferm, independent, precum si siguranta de sine. Suspiciunea fata de straini fiind o calitate pretuita, nu este de mirare ca acest câine are un comportament rezervat fata de necunoscuti. Cu cei apropiati insa, el este extrem de sensibil si de afectuos. Recunoaste un singur stapân, caruia ii ramâne devotat. Nu-si pierde niciodata sângele rece si se adapteaza oricarei situatii cu aceeasi demnitate innascuta. Lhasa Apso se descurca destul de bine in apartament, dar, sportiv cum e din fire, e mult mai indicat sa aiba la dispozitie spatii largi in care sa se desfasoare. Nu latra prea mult, suficient insa cât sa dea semnalul de alarma. Se simte bine alaturi de copii, atâta timp cât cei mici nu-l vor trata ca pe o jucarie de plus de care, atunci când te plictisesti, te desparti. In mod normal, nu este imprevizibil si nu face scene de gelozie.
Material realizat in colaborare cu medicul veterinar Adrian Dinu