22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProgramul „Rabla Local”: Râmnicu Vâlcea vrea să scape de 1000 de mașini uzate

Programul „Rabla Local”: Râmnicu Vâlcea vrea să scape de 1000 de mașini uzate

Programul „Rabla Local” prin intermediul căruia cei care au o mașină mai veche de 15 ani o pot casa a început astăzi. La casare doritorii ar urma să primească suma de 3.000 lei.

Din aceștia, 2.400 lei sunt acoperiți de la bugetul Fondului pentru Mediu, iar 600 lei din bugetele locale.

La nivelul municipiului s-a aprobat o alocare financiară de 600.000 de lei. Este echivalentă pentru susținerea contribuției locale în cazul a 1000 de mașini casate.

Cei care vor să participe la acest program trebuie, în primul rând, să își deschidă un cont de utilizator pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, la adresa www.afm.ro. Apoi se pot înscrie în aplicație cu autovehiculul pe care doresc să îl caseze urmând calea „afm.ro / Programe de finanțare / Program casarea autovehiculelor uzate”.

Persoanele care și-au făcut anterior conturi de utilizator în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice 2023” le pot utiliza și pentru accesarea programului „Rabla Local”. Perioada de înscriere în program este până la 31.08.2023, ora 16.30, sau până la atingerea unui număr de 1000 de cereri de casare.

Condiții de înscriere

Sunt eligibile să participe la acest program persoanele fizice care îndeplinesc următoarele condiții:

  • au domiciliul pe raza teritorială a Municipiului Râmnicu Vâlcea;
  • deţin în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale municipiului;
  • nu sunt înregistrate cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local;
  • nu au obţinut şi nu sunt pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare;
  • nu sunt condamnate pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
  • se angajează să predea spre casare și să radieze din circulaţie și din evidențele fiscale autovehiculul uzat care se casează;
  • se angajează că nu vor achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea banilor.

Criterii de eligibilitate

Totodată, criteriile de eligibilitate pentru autovehiculul care se dorește a fi casat sunt următoarele:

  • este înregistrat în evidenţele fiscale ale Municipiului Râmnicu Vâlcea;
  • la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei;
  • are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;
  • conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, etc, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.

Doritorii primesc ajutor din partea primăriei

După finalizarea termenului pentru înscriere, AFM va transmite lista participanților înscriși Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea. Printr-o procedură internă se va încheia cu fiecare dintre solicitanți un contract de finanțare. La finalul acestui demers, titularul cererii va primi în contul indicat suma de 3.000 de lei.

Primăria Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Centrului de Informare a Cetățenilor este gata să ofere sprijinul necesar după un program zilnic:

  • între orele 9.00 – 15.30 (de luni până vineri),
  • între orele 9.00 – 13.00 (vinerea).

Citește și: Cod galben de ploi pentru aproape jumătate din România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS