9.6 C
Craiova
sâmbătă, 30 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCea mai modernă grădiniţă din Râmnicu Vâlcea, inaugurată

Cea mai modernă grădiniţă din Râmnicu Vâlcea, inaugurată

Primarul Mircia Gutău a inaugurat astăzi cea mai modernă grădiniţă din Râmnicu Vâlcea cea cu program prelungit din Ostroveni.

Grădinița este gata să primească 80 de copii în cadrul celor 3 grupe de grădiniţă şi 2 grupe de creşă. Grădiniţa Ostroveni are o suprafaţă desfăşurată de peste 1.400 mp. Beneficiază de o sală de festivităţi cu o capacitate de 100 de persoane, două săli de mese, dar şi de o curte proprie de peste 1300 mp, cu spaţii verzi şi locuri de joacă. Nu în ultimul rând, în cele două structuri ale grădiniţei – cămin şi creşă – vor fi create 27 de noi locuri de muncă, personal didactic şi administrativ.

Edilul-şef s-a arătat extrem de încântat atât de proiect, cât şi de calitatea lucrărilor şi, profitând de prezenţa a numeroşi copii din zonă, a intrat în rolul unui adevărat ghid prezentându-le acestora ceea ce este, la acest moment, una dintre cele mai frumoase grădiniţe din ţară.

Grădiniţa Ostroveni este cea de-a treia structură preşcolară ridicată de la cota ”0” în ultimele decenii în Râmnic după Grădiniţa nr. 2 (din curtea Şcolii Gimnaziale nr. 5), finalizată în anul 2005, şi Grădiniţa nr. 6 din Ostroveni, finalizată în anul 2007; un alt local, cel al Grădiniţei nr. 16 de pe strada Nicolae Titulescu, tot o investiţie finanţată prin PNDL, se află la acest moment în construcţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS