22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieAu început lucrările noul sediu al Vămii din Râmnicu Vâlcea

Au început lucrările noul sediu al Vămii din Râmnicu Vâlcea

Au început lucrările la viitorul sediu al Vămii din Râmnicu Vâlcea, astfel încât de anul viitor, traficul greu va fi scos din oraş.

În urma acordului de principiu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) – în cadrul căreia funcţionează Direcţia Generală a Vămilor – Primăria Râmnicu Vâlcea a demarat procedurile de construire în Sudul oraşului, în zona Parcului Industrial, cu acces direct din DN67 – strada Ştrandului, a unui nou sediu pentru Biroul Vamal local, astfel încât traficul greu de marfă să fie scos complet din municipiu.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 11.05.2020, iar executantul – asocierea Europan Prod S.A, Impecabil S.R.L., Colen Impex S.R.L., Arhigrup S.R.L. şi Teleteknica Engineering S.R.L. – are la dispoziţie 12 luni pentru finalizarea lucrărilor. După mutarea Biroului Vamal în viitorul sediu, destinaţia clădirii din vecinătatea Gării CFR în care această instituţie funcţionează în prezent – imobil ce va intra, la schimb, în proprietatea Municipiului – va fi stabilită în urma unor dezbateri publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS