13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Ceață şi posibil polei pe DN 7

Vâlcea: Ceață şi posibil polei pe DN 7

Pe DN 7, pe raza localității Budești, se circulă în condiții de ceață, vizibilitate până în 150 m. Pe alocuri sunt precipitații sub formă de chiciură, pericol de formare polei.

Conducătorii auto trebuie să adopte o conduită preventivă în trafic. Poliţiştii fac următoarele recomandări privind circulația în condiții de ceață:

  • Să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condițiilor de drum, iar manevrele să fie efectuate doar după o asigurare temeinică;
  • Să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;
  • Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
  • Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;
  • Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;
  • Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă.

Meteorologii au prelungit până la ora 23.00 codul galben de ceaţă. Se va reduce vizibilitatea sub 200 m şi izolat sub 50 m. Sunt posibile depuneri de chiciură şi polei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS