10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFestivitate ”Nunta de Aur” la Primăria Râmnicu Vâlcea

Festivitate ”Nunta de Aur” la Primăria Râmnicu Vâlcea

Festivitate emoţionantă marţi dimineaţa la Primăria Râmnicu Vâlcea, ocazionată de sărbătorirea a 35 de cupluri de râmniceni cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsnicie. În Sala de Consiliu, primarul Mircia Gutău împreună cu viceprimarul Carmen Preda au oferit fiecărei perechi aniversate o floare, Diploma de Fidelitate, precum şi tichete sociale în valoare de 600 de lei.

Primarul Mircia Gutău a oferit flori sărbătoriţilor

Edilul-şef a anunţat că intenţionează ca în luna ianuarie a anului 2020 să organizeze o reuniune a tuturor celor care au aniversat o jumătate de veac de căsnicie în acest an. Cu acest prilej vor mai fi invitate şi alte categorii de râmnniceni care vor putea socializa şi vor începe aşa cum se cuvine noul an.

Cu această ocazie, primarul Gutău a mai prezentat succint şi câteva din proiectele în derulare sau în perspectivă ale municipalităţii, printre care:

  • finalizarea la 30 noiembrie a bretelelor la Pasajul Tudor Vladimirescu,
  • construirea a două piscine acoperite care să îi mai facă pe copii să uite de dispozitivele smart de care sunt atât de ataşaţi în aceste vremuri.

Numărul cuplurilor aniversate de către administraţia locală la împlinirea a 50 de ani de căsnicie, de la debutul acţiunii, în 1999, şi până în prezent, a ajuns la 2.214.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS