10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Reţinut pentru furt dintr-o locuinţă

Vâlcea: Reţinut pentru furt dintr-o locuinţă

Polițiștii au luat măsura reținerii față de un tânăr de 19 ani, din localitatea Galicea. Acesta ar fi sustras mai multe bunuri și un autoturism, parcat în apropierea imobilului.

În noaptea de 28 – 29 mai, tânărul ar fi pătruns în locuința unui bărbat din municipiul Râmnicu Vâlcea, de unde ar fi sustras 2 portofele ce conțineau acte și bani, un telefon mobil, cheile unui autoturism care era parcat în fața blocului, precum și autoturismul în cauză.

Polițiștii au demarat de îndată cercetările, reușind identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, un tânăr de 19 ani, din localitatea Galicea.

Tânărul a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul de Investigații Criminale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând să fie prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea pentru a a fi dispuse măsuri în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanei bănuite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS