7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Nu a respectat condiţiile condamnării cu suspendare şi a fost arestat

Vâlcea: Nu a respectat condiţiile condamnării cu suspendare şi a fost arestat

Un bărbat va executa o pedeapsă cu închisoare la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi pentru că nu a respectat condiţiile condamnării cu suspendare.

Magistraţii Tribunalului Olt au emis, pe 28 iunie, mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe T. Ion, de 26 de ani, din comuna Mitrofani, pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
S-a stabilit faptul că în  perioada 2008-2010, tânărul a desfăşurat activităţi comerciale de mare anvergură cuprinzând tranzacţii comerciale cu mai multe tipuri de produse, atât pe teritoriul României, cât şi a statelor învecinate. Acesta împreună cu ceilalţi participanţi la infracţiune au constituit un grup de infracţionalitate organizată prin care s-au sustras de la plata impozitelor si taxelor datorate bugetului consolidat al statului.
În sarcina acestuia a fost reţinut faptul că, fiind sub condamnare cu suspendare, nu a respectat condiţiile condamnării cu suspendare. Astfel, a fost revocată condamnarea cu suspendare, bărbatul având de executat 3 ani de închisoare.
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Suteşti împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale –Compartimentul Urmăriri l-au identificat pe condamnat pe raza localităţii Mitrofani.
Bărbatul de 35 de ani a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, fiind transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi pentru executarea pedepsei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS