20.1 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: 213 evenimente rutiere depistate în 48 de ore

Olt: 213 evenimente rutiere depistate în 48 de ore

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au constatat mai multe infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

În ultimele 48 de ore, polițiștii au intervenit la 213 evenimente, dintre acestea 193 fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

În urma abaterile de la normele privind circulația pe drumurile publice, polițiștii rutieri au reținut 48 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și au retras 7 certificate de înmatriculare.

Prinși băuți la volan

Polițiștii au depistat un bărbat, de 43 de ani, din comuna Milcov, în timp ce conducea, sub influența băuturilor alcoolice, un autoturism de Drumul Județean 546D, pe raza comunei Milcov.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest și a rezultat o concentrație de 0,96 mg/litru alcool pur în aerul expirat .

În aceeași zi, polițiștii au depistat pe Drumul Județean 546D, raza comunei Pleșoiu, un bărbat, de 24 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce se conducea un autoturism,  prezentând o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat .

Pe Drumul Național 6- E 70, pe raza comunei Dăneasa, polițiștii au depistat un conducător auto, în vârstă de 57 de ani, din municipiul Caracal, conducând un autoturism sub influența alcoolului. În urma testării, aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 1,00 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

În toate aceste cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS