Începând cu luna aprilie, polițiștii din cadrul IPJ Olt, desfășoară acțiuni de prevenire a infracțiunilor comise cu precădere în mediul rural, în cadrul Campaniei „Împreună pentru o comunitate mai sigură”, lansată la nivel național de către Inspectoratul General al Poliției Române- Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii și OMV Petrom S.A.
Prevenirea furturilor din locuințe/anexe gospodărești, a tâlhăriilor, înșelăciunilor și faptelor cu violență, în general, sunt principalele teme abordate în cadrul activităților realizate.
Studiile arată că, în continuare, cele mai multe infracțiuni împotriva patrimoniului au loc din cauza neglijenței victimelor.
Prin urmare, câteva măsuri simple de siguranță,v-ar putea proteja de hoți:
-o mai bună asigurare a accesului în locuințe/anexe gospodărești prin montarea de încuietori, lacăte solide;
-stabilirea și menținerea unor relații bune cu vecinii – ei pot recunoaște și semnala prezența unor răufăcători în curtea dumneavoastră;
-iluminatul gospodăriilor pe timpul nopții;
-discreția cu privire la sumele de bani sau valorile pe care le dețineți;
-responsabilitate sporită și precauție în relația cu persoane străine,în general.
Conform statisticilor, majoritatea actelor de violență săvârșite în mediul rural, au loc pe fondul consumului excesiv de alcool.
Recomandat este să:
-Evitați discuțiile în contradictoriu, legate de bani, moșteniri, pământ, etc.;
-Nu răspundeți provocărilor venite mai ales din partea unor persoane aflate sub influența alcoolului.
-Fiți conștienți că de la o simplă ceartă se poate ajunge la vătămări corporale grave sau chiar omor!
Cu siguranță, nimănui nu îi este străină metoda “accidentul”, unul dintre mijloacele folosite de escroci pentru fraudarea victimelor!
-Nu aveți încredere în persoane necunoscute, indiferent de modul în care vă abordează, atunci când vă solicită bani, verificați personal veridicitatea informațiilor oferite și a calităților invocate de către aceștia!
-Nu uitați: escrocii apelează la sentimentele dumneavoastră și exploatează reacția emoțională puternică de moment!
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu cei din cadrul posturilor de poliție din întreg județul colaborează pentru derularea acestei campanii, prin informarea elevilor dar și a altor persoane din categoria celor vulnerabile(care locuiesc singure, în case izolate, persoane bolnave/nedeplasabile) în scopul reducerii riscului de victimizare.
Acțiunile se vor desfășura până la data de 7 iunie 2019.