Ștefan Viorel Șoancă, primarul comunei Drăghiceni din județul Olt, acuzat de abuz în serviciu și delapidare, a fost plasat, vineri, 31 martie 2017, sub control judiciar de judecătorul Judecătoriei Caracal. Sentința poate fi contestată.
Primarul a fost reținut, joi, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal sub acuzațiile de abuz în serviciu și delapidare, în dimineața zilei de joi, procurorii și polițiștii desfășurând trei percheziții domiciliare.
Procurorii documentează activitatea infracțională a primarului, reținând, printre altele, că din 2012 și până în prezent a exploatat în interes personal suprafața de teren agricol aflată în rezerva primăriei pe care o conduce. Același primar a avizat lucrări la diverse imobile ale primăriei fără ca acestea să fi fost anterior aprobate de consiliul local, așa cum cere legea.
Peste 100 amenzi care nu au mai fost încasate
Primarul comunei Drăghiceni, mai spun procurorii, reținea, selectiv, și procesele verbale de amendă sosite la primărie, pe numele diverșilor cetățeni. Din cele aproximativ 450 amenzi primite, 110 au rămas în biroul primarului, nu au mai ajuns la funcționarii biroului de taxe și impozite, valoarea acestor amenzi care nu s-au mai încasat cifrându-se la aproximativ 100.000 lei.
Primarul nu ar putea justifica, potrivit procurorilor, nici cantități uriașe de combustibil, respectiv 4.500 litri de motorină și 112 litri de benzină, decontate din banii primăriei, dar pentru care nu există documente care să ateste consumul pentru utilajele din dotare.
Judecătorul de drepturi și libertăți care a stabilit măsura controlului judiciar, deși procurorii au solicitat arestul preventiv, a stabilit de asemenea că primarul nu-și poate exercita, în această perioadă, atribuțiile. Contractul lui nu este, însă, suspendat, ceea ce-i permite să se prezinte la lucru și să-și încaseze în continuare salariul, urmare a unui vid legislativ, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, procurorul Cristian Popescu.