15.9 C
Craiova
sâmbătă, 12 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocal32 de permise de conducere reținute de polițiștii mehedințeni în 48 de ore

32 de permise de conducere reținute de polițiștii mehedințeni în 48 de ore

În ultimele 48 de ore, polițiștii mehedințeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite.

Peste 200 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate prin intermediul aplicație e-DAC peste 870 de persoane. Au fost verificate aproximativ 645 de vehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 420 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 161.395 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 32 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 16 vehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Șoferi depistați, în trafic, sub influența alcoolului și a substanțelor interzise

Polițiștii din Șimian au depistat, în trafic, un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 607 A, în localitatea Cerneţi, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise.

Persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii consumului de alcool și substanțe interzise.

Tot ieri, un bărbat de 34 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe DC 18, în localitatea Balota, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în aceste cazuri.

Citește și: Olt: Razii în Caracal, Corabia și localitățile limitrofe

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS