5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Acasă Local Razie de amploare pe şoselele din Mehedinţi

Razie de amploare pe şoselele din Mehedinţi

0
Razie de amploare pe şoselele din Mehedinţi

O razie de amploare a avut loc pe şoselele din Mehedinţi. Doi tineri au fost depistați pozitiv în privința consumului de substanțe interzise. Alți cinci șoferi au consumat alcool la volan, unul dintre aceștia încercând să fugă la vederea polițiștilor.

Polițiștii Biroului Rutier au organizat mai multe filtre pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin și a localităților limitrofe, pentru depistarea persoanelor care conduc autovehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, iar din această cauză pot fi implicați în accidente rutiere soldate cu consecințe grave.
În cadrul acţiunii au fost utilizate mijloace tehnice certificate din dotarea polițiștilor, precum aparatul etilotest și drugtest marca Drager.
Pe parcursul activității dispuse, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 5.000 lei, fiind reținute 5 permise de conducere.

De asemenea, au fost controlate 125 de autovehicule și legitimate 148 persoane cu vârste cuprinse între 19 și 65 ani, 133 dintre acestea fiind testate cu privire la consumul de alcool, iar 15 au fost verificate de polițiști în privința consumului de substanțe interzise.
Au fost constatate 4 infracțiuni, dintre care 2 de conducere a unui vehicul sub influența altor substanțe (canabis), una pentru conducerea sub influența alcoolului și una pentru conducere fără permis de conducere.

Acţiune la Şimian

Polițiștii au depistat un bărbat de 40 ani, din comuna Şimian, în timp ce conducea un autoturism pe DC23, pe raza localităţii Cerneţi. În urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat o valoare de 0,19 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amenda în valoare de 1.305 lei si reţinerea permisului de conducere.

Poliţiştii au depistat un bărbat de 42 ani, din municipiul Bârlad, județ Vaslui, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Germania, pe DC23, pe raza localităţii Cerneţi, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,23 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i reţinut permisul de conducere.

Un bărbat de 53 ani, din comuna Șimian, care a condus un autoturism pe raza satului Cerneți, sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,91 %0 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la Spitalul Județean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost deschis un dosar de cercetare penală.

Polițiștii Biroului Rutier Drobeta Turnu Severin au efectuat semnal de oprire unui autoturism, pe DC21, în Șimian, al cărui conducător auto a refuzat să oprească.
Echipajele de poliție aflate în filtru au plecat în urmărirea autovehiculului, reușindu-se blocarea acestuia și imobilizarea șoferului. Şoferul, de 46 de ani, din comuna Şimian, avea permisul de conducere anulat. Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,18 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind sancţionat contravenţional.

Alcool şi canabis

În jurul orei 23.33, polițiștii au depistat un bărbat de 28 ani, din municipiul Drobeta Turnu-Severin, județ Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul I.C. Brătianu, înmatriculat în Germania, sub influenţa băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,18 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă valoare de 1.305 lei și reţinerea permisului de conducere.

Azi noapte, a fost depistat un tânăr de 19 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul I.C. Brătianu, iar la testarea cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv pentru consum de canabis. În cauză, a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tot azi noapte, aceeași polițiști au oprit în trafic un bărbat de 27 ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu, fiind depistat pozitiv cu privire la consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Pedepse

Poliția Română vă reaminește că se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
De asemenea, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește.
Conducerea sub influența băuturilor alcoolice constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.