Mehedinţi: O persoană a murit într-un accident pe DN 67



O persoană a murit, în această dimineaţă, iar traficul pe DN 67, în judeţul Mehedinţi, se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, după ce un autoturism şi un autocamion s-au ciocnit, în zona localităţii Corcova. Un tânăr, de 21 de ani, din Floreşti, care venea din Italia, ar fi adormit cel mai probabil la volan, din cauza oboselii şi a pătruns pe contrasens. Impactul violent cu autocamionul, care circula regulamentar, i-a fost fatal. La locul accidentului au fost solicitaţi pompierii de la descarcerare şi un aechipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi. Tânărul a fost descarcerat, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa, deoarece suferise leziuni şi traumatisme mult prea grave. El se întorcea din peninsulă, unde fusese în vizită la nişte rude. Cumplitul accident s-a produs când mai avea mai puţin de zece kilometri până acasă.

Centrul Infotrafic din cadrul  Inspectoratului General al Poliţiei Române a anunțat că traficul pe DN67 Drobeta-Turnu Severin – Târgu Jiu, în zona în care s-a produs accidentul, se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 25 martie 2019

Actualitate

» Lăsat de Dragnea președinte la Cameră, Iordache a sesizat CCR în privința completurilor specializate. Șeful PSD vrea să scape de dosarul angajărilor fictive, invocând exact acest motiv
» Cazul copilului de 1 an şi 10 luni care a murit la Sanador, după o operaţie de hernie inghinală: Concluzia Colegiului Medicilor: Medicii, abatere de la buna practică
» Comisarul UE Pierre Moscovici: Marea Britanie încă mai poate să evite un Brexit fără acord
» Renunţarea la schimbarea orei de vară şi protecţia drepturilor de autor în mediul online, în prim-planul agendei noii sesiuni a PE
» Dăncilă revine, la câteva ore, asupra anunţului privind mutarea ambasadei din Israel. „Este o opinie personală”. Premierul recunoaşte şi autoritatea lui Iohannis

Publireportaj

» Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Dezvoltarea firmei Saben Auto 1957 SRL prin achiziția de utilaje”, smis 110925
» Importanța tratării lemnului împotriva incediilor, a insectelor și a ciupercilor dăunătoare
» Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Modernizarea Link Point SRL prin achiziția de echipamente tehnologice performante”, smis 103809
» Cea mai mare petrecere retro din România, găzduită de Sala Polivalentă
» Centrul Medical Phoenix, medici şi servicii de 10

Dolj

» Se opreşte apa în mare parte din cartierul Brazda lui Novac
» (Galerie foto) Craiovenii prinşi că aruncau gunoaie pe jos, puşi de Poliţia Locală să măture
» (Galerie Foto) Gardul bordurat, înlocuit cu gardul ornamental
» (Galerie Foto) Razie de proporţii pe şoselele şi în barurile din Dolj
» (Galerie Foto) Mormântul lui Cristi Neamţu, împroşcat cu noroi
» (Video) (Galerie Foto) Copilărie distrusă de sărăcie
» (Galerie Foto) Cum își înfrumusețează craiovenii grădinile
» Întreruperi energie electrică

Gorj

» Adolescent din Gorj, dispărut de cinci zile după ce a fost pedepsit pentru nota mică de la simularea evaluării naționale
» Gorj: Drumarii au găsit din nou gunoi pe marginea DN 67 C, în Rânca
» Gorj: Grevă japoneză la Cariera Lupoaia
» 13.000 de mineri şi energeticieni vor primi vouchere de vacanţă şi prime
» Se caută un nou şef pentru Inspectoratul Școlar Judeţean Gorj

Vâlcea

» (Video) Incendiul din pădurea localităţii Mălaia nu a fost stins. Un elicopter intervine
» Vâlcea: Restricţii temporare pe DN7

Sport

» Fotbal / Un an fără Nae Tilihoi
» Venus Williams, următoarea adversară a Simonei Halep, la Miami. „Întotdeauna este dificil împotriva ei”
» Baschet (m) / SCM „U“ Craiova, perdantă în Trivale. Vezi situaţia la zi din Grupa Roşie!
» Au trecut cu bine de Dinamo
» Pandurii au spart gheaţa
» Tineretul joacă azi cu Danemarca

Bani & Afaceri

» Cum ar putea distruge o directivă UE micii transportatori

Sanatate

» Primul medicament pentru depresia postnatală, aprobat în SUA
» Cum ne ferim de alergiile de primăvară

Magazin

» Reţeta zilei: Cele mai pufoase clătite de post
» Horoscop
» Bancul zilei

Top