Sâmbătă, 19 noiembrie a.c., va avea loc proba scrisă a concursului de încadrare directă, din sursă externă și reîncadrare ca polițiști pentru locurile de agenți de poliție , respectiv ofițer de poliție, pentru structurile de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.
Candidații trebuie să se prezinte la următoarele locații:
-Sala de Tradiţii General Maior Nicolae Soare din cadrul Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, strada Serpentina Roşiori, nr.4-5, din municipiul Drobeta Turnu Severin (zona Aluniş, lângă Sala Polivalentă) ;
– Sala de mese corp A şi corp B din cadrul Scolii de Perfecţionare a Pregătirii personalului Poliţiei de Frontieră Dr.Tr.Severin, strada Serpentina Roşiori, nr.4-5, din municipiul Drobeta Turnu Severin(zona Aluniş, lângă Sala Polivalentă), conform anunțului afișat pe site-ul oficial al Inspectoratului, respectiv: https://mh.politiaromana.ro/, secțiunea Carieră/Posturi scoase la concurs.
Candidații se vor prezenta începând cu ora 9.00, accesul în sălile de concurs fiind permis până la cel mult ora 09.45.
Celor care nu sunt prezenți la ora 09.45 în săli nu li se va mai permite accesul și vor fi declarați “neprezentat”, indiferent dacă se află sau nu incinta instituției unde se susține proba.
Accesul în sala de concurs se face pe baza unui document de identitate valabil, respectiv carte de identitate, permis de conducere sau pașaport.
În sală, candidații vor avea asupra lor doar documentul de identitate și pix/stilou de culoare albastră. Nu se permit pixuri sau stilouri ce permit rescrierea.
Nu se admite accesul în sală cu materiale documentare, dicționare, notițe, însemnări sau alte mijloace de calcul ori comunicare.
Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/candidaţilor în cauză.
Informații suplimentare se vor găsi pe site-ul https://mh.politiaromana.ro/, secțiunea Carieră/Posturi scoase la concurs.