5.9 C
Craiova
miercuri, 4 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn grup energetic al CEO va funcționa doar un an și 3 luni, deși a fost modernziat cu peste 100 de milioane de euro

Un grup energetic al CEO va funcționa doar un an și 3 luni, deși a fost modernziat cu peste 100 de milioane de euro

Grupul energetic 5 de la Termocentrala Rovinari, din Complexul Energetic Oltenia(CEO), ar putea funcționa numai un an și 3 luni de zile, cu toate că s-au investit peste 100 de milioane de euro în modernizarea acestuia.

Potrivit Planului de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia, de la 1 ianuarie 2026 la CEO vor mai rămâne 3 grupuri energetice, două la Rovinari (grupul 4 și grupul 5) și unul la Turceni(grupul 5), precum și 4 cariere miniere din 9.

Este vorba de:

  • Cariera Jilț Nord(blocată de o gospodărie),
  • Cariera Pinoasa(unde două excavatoare au fost acoperite de pământ în urma unei alunecări de teren),
  • Cariera Roșiuța,
  • Cariera Roșia.

Toate vor intra însă în rezervă de la 1 ianuarie 2026 și vor fi puse în funcțiune numai la solicitarea Ministerului Energiei. Oricum, potrivit Legii decarbonării, România va renunța complet la cărbune până în 2030(Cariera Jilț Nord se va închide în 2027, Cariera Pinoasa se va închide în 2030, Cariera Roșiuța se va închide în 2029 și Cariera Roșia se va închide în 2030), urmând ca până în 2032 să fie finalizate lucrările de ecologizare în carierele miniere.

CEO a anunțat finalizarea lucrărilor la grupul 5

Complexul Energetic Oltenia anunță efectuarea probelor de punere în funcțiune și interconectare cu Sistemul Energetic Național (SEN) a grupului energetic 5 Rovinari, în urma unui amplu program de retehnologizare. Probele de punere în funcțiune au început în data de 3 octombrie 2024, la ora 8:00, când s-a aprins focul și au fost efectuate probe tehnologice cu toate instalațiile. În data de 4 octombrie 2024, au fost realizate probele electrice și verificările protecțiilor în vederea debitării pe linia de 400 kV. Toate aceste teste au fost finalizate cu succes, instalațiile funcționând în parametrii proiectați. La ora 23:12, a fost efectuată o primă sincronizare a generatorului 5 cu SEN, după care se vor efectua probe cu încărcarea turboagregatului la diverse sarcini și se va verifica funcționarea  instalațiilor aferente grupului energetic 5.

Milioane de euro pentru instalații noi

Conform Complexului Energetic  Oltenia, pentru respectarea celor mai recente cerințe de mediu la nivel european, grupul energetic numărul 5 de la Rovinari a beneficiat de implementarea unor instalații moderne, printre care:

  • instalație de desprăfuire electrostatică;
  • instalație de desulfurare a gazelor de ardere;
  • instalații de evacuare în sistem șlam dens,
  • instalație de denoxare a gazelor de ardere.

„Punerea în funcțiune a grupului reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii energetice a companiei, cu scopul de a reduce impactul asupra mediului și de a îmbunătăți performanțele tehnice și economice ale acestuia”, transmite administrația CEO.

De la 1 ianuarie 2026 CEO va avea toate capacitățile în rezervă și numai 4.500 de salariați, față de 8.500 în prezent. Cele 8 parcuri fotovoltaice ar fi trebuit să fie gata toate în 2024, însă nu au fost începute lucrările nici măcar la unul singur. De asemenea, cele două grupuri pe gaze naturale ar fi trebuit să fie finalizate în 2026 și să funcționeze în locul celor pe cărbune. Grupurile pe gaze sunt însă încă în faza de proiect. Administrația Complexului Energetic Oltenia a anunțat deja că noile investiții sunt întârziate cu 2 – 3 ani, față de termenele inițiale.

Funcționează cu 4 grupuri

Complexul Energetic Oltenia are în funcțiune 4 grupuri energetice. Cu toate acestea, producția medie este de numai 600 de MW. Este echivalentul producției a numai 2 grupuri energetice cu încărcare maximă. La Termocentrala de la Rovinari sunt de acum în funcțiune grupurule 4, 5 și 6, iar la Sucursala Electrocentrale de la Turceni grupul energetic numărul 5.

Blocurile energetice de la Rovinari sunt încărcate la sfert sau la o treime din capacitate, iar producția de energie electrică este una redusă. În plus, grupul energetic de la Ișalnița este oprit în continuare, fiind în rezervă. În mod normal, la un număr de 4 grupuri energetice în funcțiune, Complexul Energetic Oltenia ar trebui să genereze o producție de peste o mie de MW și nu doar puțin peste jumătate din această cantitate.  

Citește și: Doi tineri străini ascunși în patul din cabina unui tir, depistați la Calafat-Vidin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS